Atac violent la Gino Iorgulescu: „Te-am votat ca proștii și nu dai un mesaj! Vorbiți cu NASA, dar găsiți o soluție!” Scenariu de coșmar pentru Liga 1 + Mesaj pentru șeful LPF

Atac violent la Gino Iorgulescu: "Te-am votat ca proștii și nu dai un mesaj! Vorbiți cu NASA, dar găsiți o soluție!" Scenariu de coșmar pentru Liga 1 + Mesaj pentru șeful LPF

Luni, 13 aprilie, LPF, AFAN și cluburile din Liga 1 au programată o teleconferință. Cei implicați au în vedere stabilirea, de principiu, a unei date de reluare a sezonului. Mai mult, o problemă gravă „arde” pentru cluburile din prima divizie a fotbalului românesc: 1 din 3 fotbaliști rămâne fără contract la 30 iunie 2020.

Președintele FRF, Răzvan Burlanu, a vorbit cu două zile în urmă despre cele trei scenarii prin care sezonul intern al putea fi reluat.

27 mai, 3 iunie și 13 iunie sunt datele avansate de șeful de la FRF, în speranța că sezonul va fi reluat și că nu se va ajunge la soluția drastică a înghețarii sezonului.

„Avem 3 obiective pe care vrem să le avem în vedere. Primul este sănătate tuturor celor implicați. Al doilea e legat de sustenabilitatea financiară a cluburilor. Al treilea este dorința ca orice decizie să facă cea mai mică nedreptate pentru cele implicate”, a spus Răzvan Burleanu.

Teleconferiță tensionată în Liga 1

Incertitudinea în care se regăsesc cele mai multe dintre cluburile din Liga 1 se simte și in discursul mai multor oameni de fotbal.

Președintele lui Poli Iași, Ciprian Paraschiv, unul dintre cei care și-au anunțat prezența la teleconferința de luni, lansează un atac virulent la adresa LPF, dar și a președintelui Gino Iorgulescu.

„Până acum m-am simțit ca un club lăsat în bătaia vântului”, a spus Paraschiv pentru gsp.ro, ca apoi să se lanseze într-un atac furibund.

„Găsiți, fraților, o soluție! Discutați cu FRF, cu AFAN, cu MTS, cu Ministerul Muncii sau cu NASA și găsiți o modalitate de prelungire automată a contractelor până la finalul ediției”, a tunat oficialul lui Poli Iași.

Scenariu de coșmar pentru Liga 1

35 la sută dintre jucătorii din Liga 1 își termină contractele pe 30 iunie.

În cazul în care campionatul nu se va termina până atunci, jucătorii și cluburile nu vor avea o bază legală pentru a continua colaborarea, lucru care va duce la un adevărat haos.

După ce a pus tunurile pe Liga Profesionistă, Ciprian Parasschiv își îndreaptă atenția și asupra lui Gino Iorgulescu. Acesta acuză neimplicarea președintelui în bunul mers al Ligii și al cluburilor.

Gino Iorgulescu a fost marcat, în ultimele luni, de accidentul produs de fiul său, Mario Iorgulescu, care a omorât un om, în timp ce conducea sub influența alcoolului și a drogurilor.

„14 proști te-au votat ca să-i ajuți și să-i reprezinți în astfel de situații, iar tu nu te sinchisești să trimiți un mail, să dai un telefon sau măcar un mesaj!?”, a mai spus Paraschiv.

Pe de altă parte, Gheorghe Hagi nu este de acord cu reluarea sezonului. Antrenorul-patron de la Viitorul crede ca sezonul acesta este compromis și cere acordarea din oficiu a titlului din Liga 1: „Important e să o luăm de la zero anul viitor”, crede Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]