Astra și ASA au scăpat de depunctare, dar Viorel Duru nu se lasă: „Vom face apel la decizie!” De ce crede că vor fi pedepsite până la urmă

Astra și ASA au scăpat de depunctare, dar Viorel Duru nu se lasă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul Administrației de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Federația Română de Fotbal va face apel la decizia propriei Comisii de Disciplină în cazul grupărilor Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș, care riscau să fie depunctate.

„Comisia de Disciplină a respins solictarea noastră pentru că a interpretat că cele două cluburi, Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș, sunt sub monitorizare UEFA și sub sancțiune disciplinară ar fi sancționate de două ori. Cam asta ar fi ideea. Iar pentru CFR Cluj s-a suspendat cu acordul părțile, adică și FRF a fost de acord cu suspendarea cauzei, până la emiterea deciziei de către TAS cu privire la penalizarea cu cele șase puncte. Eu voi face apel pentru că mi se pare incorectă interpretarea Comisiei de Disciplină și anume că nu pot fi sancționate de două ori pentru o așa zisă faptă. Monitorizarea este făcută de două ori, deoarece sunt două competiții diferite. Sunt interpretări juridice diferite. Cele două grupări, Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș, sunt în procedură disciplinară la UEFA cam în aceeași fază în care sunt și la noi, dar încă nu s-a luat o decizie pe fond. E posibil să nu-i sancționeze și atunci respingerea sancțiunii nu ar avea rost pentru că nu este o dublă sancțiune. Categoric nu sunt mullțumit de această deczie a Comisiei de Disciplină și vom face apel„, a spus Duru.

Referitor la afirmațiile președintelui clubului Astra Giurgiu, Dănuț Coman, conform cărora gruparea pe care o conduce a efectuat toate plățile la care face referire Federația Română de Fotbal, Duru a precizat: „Nu este adăvarat. La data limită, 31 octombrie, nu aveau toate datoriile plătite. E posibil să le fi achitat după termen, dar asta nu înseamnă că sunt exonerați de sancțiune. Regulamentul nu prevede așa ceva„.

Comisia de Disciplină a FRF a respins sesizarea Administrației de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I în cazul grupărilor Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș, care riscau să fie depunctate pentru încălcarea Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair-play financiar.

„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tg. Mureș. Respinge sesizarea formulată de Administrația de Monitorizare împotriva pârâtei Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tg. Mureș”, se arată în soluția Comisiei de Disciplină, pronunțată, miercuri, în cazul gruprăii mureșene.

„Admite excepția nulității cererii ca neîntemeiată, pentru lipsa semnăturii. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Asociația Fotbal Club Astra. Respinge sesizarea formulată de Administrația de Monitorizare împotriva pârâtei Asociația Fotbal Club Astra”, este decizia în cazul clubului Astra Giurgiu.

În ceea ce privește clubul CFR Cluj, Comisia a decis să suspende cauza până la o hotărâre a Tribunalui de Arbitraj Sportiv cu privire la o altă depunctare a clujenilor: „Admite cererea de suspendare, prin acordul ambelor părți. Suspendă cauza până la data soluționării de către Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne a dosarului CAS 2015/A/4097”.

Grupările Astra Giurgiu, ASA Târgu Mureș și CFR Cluj au fost investigate de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, deoarece au încălcat prevederile Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar.

„Administrația de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunță că pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF se află dosarele unor cluburi care au încălcat prevederile Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar – Partea a III-a. Pentru o corectă informare a membrilor afiliați și a opiniei publice, Administrația de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunță cluburile care au raportat datorii restante, la termenele-limită aplicabile, 30 iunie, 30 septembrie și 31 octombrie, către cluburi și/sau către angajați. – Asociația Fotbal Club Astra – Asociația Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureș – Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA”, anunța, vineri, site-ul oficial al FRF.

Potrivit FRF, sancțiunile regulamentare erau deducerea punctelor din clasamentul sezonului competițional 2015-2016, în funcție de situația prezentată de fiecare club, conform Anexei II din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2014.

CFR Cluj a început această ediție de campionat cu 6 puncte penalizare, din cauza neîndeplinirii unor condiții din regulamentul de licențiere.

Dintre grupările de mai sus, ASA Târgu Mureș și Astra Giurgiu sunt investigate și de Corpul de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajați și autorități. În aceeași situație este FC Botoșani. Perioada vizată este 30 iunie – 30 septembrie. Cele trei grupări care vor fi investigate Corpul de control financiar al cluburilor nu vor mai primi bani de la UEFA pentru participarea în cupele europene până la soluționarea cazurilor.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele