Astra, amendată de FRF pentru datorii către jucătorii care au scris istorie la Giurgiu

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât în ședința de miercuri, 17 ianuarie, amendarea clubului Astra Giurgiu cu suma de 6.000 de lei ca urmare a unor restanțe față de jucătorii Daniel Florea și Florin Lovin, care au părăsit între timp echipa.
Astra, amendată de FRF pentru datorii către jucătorii care au scris istorie la Giurgiu

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât în ședința de miercuri, 17 ianuarie, amendarea clubului Astra Giurgiu cu suma de 6.000 de lei ca urmare a unor restanțe față de jucătorii Daniel Florea și Florin Lovin, care au părăsit între timp echipa.

Clubul giurgiuvean are la dispoziție cinci zile pentru a-și achita datoriile față de cei doi jucători. Dacă atacantul Daniel Florea continuă să joace, despărțindu-se recent de UTA Arad, mijlocașul Florin Lovin s-a retras din activitate la finalul sezonului trecut.

În aceeași ședință, Comisia de Disciplină a amendat clubul Dinamo cu 2.500 de lei pentru abaterile discipinare ale fanilor, la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Comunicatul FRF: „Întrunită miercuri, 17.01.2018, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:

1. Florea Daniel Constantin vs AFC Astra – Neexecutare hotărâre CNSL – În baza art. 24 C1a din RSTJF, se sancționează clubul AFC Astra cu penalitate sportivă de 3.000 lei și se acordă un termen de grație de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligației de plată către jucătorul Florea Daniel Constantin. Termen 14.02.2018.

2. Lovin Florin vs Astra – Neexecutare hotărâre CNSL – În baza art. 24 C1a din RSTJF, se sancționează clubul AFC Astra cu penalitate sportivă de 3.000 lei și se acordă un termen de grație de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligației de plată către jucătorul Lovin Florin. Termen 14.02.2018.

3. FCSB vs FC Viitorul – Incidente – Termen 07.02.2018.

4. ACS Sepsi OSK vs Dinamo – Incidente – În baza art. 82 pct 2 și 3 b, coroborat cu art. 83 2 c, raportat la art. 54 2 și 6, se sancționează clubul FC Dinamo cu penalitate sportivă de 2.500 lei.

5. Juventus București vs Morariu Ovidiu Ilie – Ratificare sancțiune disciplinară – Termen pentru depunerea tuturor documentelor prevăzut de ROAF în data de 31.01.2018″.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro