Iuliu Mureșan a vorbit despre eventuala plecare a uruguayanului Alvaro Pereira pentru presa din Portugalia. Președintele CFR-ului spune că transferul are șanse să se realizeze doar dacă Benfica este gata să plătească 5 milioane de euro pentru fundaș și nu ia în calcul un eventual schimb de jucători.Â
"Vrem 5 milioane de euro pentru Alvaro Pereira. Este unul dintre cei mai buni jucători din echipă. El are un rol important în echipă, deoarece se numără printre cei mai buni marcatori, având în vedere reușitele sale în toate competițiile. De aceea, nu vom accepta niciun jucător la schimb într-o eventuală negociere. Vrem bani pentru fotbalist. Voi aștepta ca Benfica să ne contacteze. Știu că în Portugalia s-a discutat mult despre interesul acestui club pentru Alvaro, dar până în prezent niciun oficial portughez nu a vorbit cu mine. Voi aștepta, dar nu la infini.Dacă ne vom așeza la masa negocierilor cu Benfica, evident că vom discuta diferite variante. Dar, în acest moment, Clujul nu va renunța la pretenția de a primi 5 milioane pentru un fotbalist care a costat două milioane și care a evoluat extraordinar în primul său sezon în România. În plus, să nu uităm că el este un internațional uruguayan", a declarat Mureșan pentru cotidianul portughez Record.