„Asta întrece orice închipuire”. Dan Alexa, antrenorul Rapidului, a comentat situația în care se află Rădoi

  • Publicat:
  • Actualizat:

Neavând licența Pro, lui Mirel Rădoi îi este interzis să dea vreo indicație în timpul meciurilor pe care Steaua le dispută, iar cazul său continuă să nască polemici în fotbalul românesc.

Ultimul care a comentat situația ingrată în care se află tehnicianul campioanei a fost antrenorul Rapidului, Dan Alexa. Deși crede în calitățile de antrenor al fostului închizător, „Chirurgul” consideră că mai indicat pentru acesta ar fi să stea în tribună, unde se poate exterioriza.

Am licența de la 31 de ani și mă bucur că am făcut asta, să nu mai am problemele pe care le are Rădoi acum. Eu cred că Rădoi este un antrenor bun, chiar dacă nu are experiență. Cred că știe mult fotbal, a avut și antrenori excepționali, iar fiind lider atâția ani îi e foarte ușor să domine un vestiar. Ce nu pot eu să înțeleg, și eu n-aș putea să fac asta, să stau pe bancă și să nu mă pot exterioriza. Pur și simplu să stau pe scaun. Asta întrece orice închipuire. Mie, să mă pui pe bancă, să fiu antrenor principal, și să-mi zici să nu mă ridic, mai bine nu mă mai pui, mai bine mă duc în tribună și trăiesc altfel și vorbesc la telefon cu secunzii„, a spus Alexa la DigiSport.

35 de ani are tehnicianul Rapidului, în timp ce Rădoi a ajuns la borna 34

Extrem de temperamental, Alexa a mărturisit de ce a fost suspendat în startul sezonului, când era tehnician la Timișoara: „Sunt primul antrenor din toată cariera celor de la Comisie care am fost dat afară pentru bucurie excesivă. N-am protestat, nu am adus injurii, nu m-am luat cu nimeni, doar m-am bucurat„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”

BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă