Âsta e Rapidul!**

Rapidul și Vasluiul au oferit un meci cum numai Giuleștiul poate vedea. Răsturnări de scor, nervi, eliminați, tot ce trebuie! Nici nu se așezaseră bine în teren elevii lui Hizo, iar fictiva tabelă din Grant indica deja avantajul oaspeților. Giuleștenii nu se pierd cu firea, iar tânărul Herea restabilește repede egalitatea, la o fază trasă la indigo cu aceea din care se deschisese scorul. Încrâncenarea avea să fie cuvântul de ordine, într-o luptă oarbă, cu garda jos. Însă doar atât. Debutul celei de-a doua reprize schimbă ușor partiturile. Rapid ține să le reamintească fanilor de ce ei sunt „farmecul vieții", dar, ca de fiecare dată, prin purgatoriul unei exasperante sarabande de ratări. Iar fotbalul te pedepsește pentru asta, iar Spadacio a simțit-o chiar pe pielea lui, la un moment de ținut minte: brazilianul ratează un penalty, iar 30 de secunde mai târziu Vasluiul
Âsta e Rapidul!**

Rapidul și Vasluiul au oferit un meci cum numai
Giuleștiul poate vedea. Răsturnări de scor, nervi, eliminați, tot
ce trebuie!

Nici nu se așezaseră bine în teren elevii lui Hizo, iar fictiva
tabelă din Grant indica deja avantajul oaspeților. Giuleștenii nu
se pierd cu firea, iar tânărul Herea restabilește repede
egalitatea, la o fază trasă la indigo cu aceea din care se
deschisese scorul. Încrâncenarea avea să fie cuvântul de ordine,
într-o luptă oarbă, cu garda jos. Însă doar atât. Debutul celei
de-a doua reprize schimbă ușor partiturile. Rapid ține să le
reamintească fanilor de ce ei sunt „farmecul vieții”, dar, ca de
fiecare dată, prin purgatoriul unei exasperante sarabande de
ratări. Iar fotbalul te pedepsește pentru asta, iar Spadacio a
simțit-o chiar pe pielea lui, la un moment de ținut minte:
brazilianul ratează un penalty, iar 30 de secunde mai târziu
Vasluiul face 2-1. Conduși pentru a doua oară, „feroviarii” nu
dezarmează. Atacă sistematic. Bozovic blesteamă printre buze, în
vreme ce stadionul înjură în gura mare ghinionul proverbial al
Rapidului.

Hizo nu are de gând să renunțe fără luptă la postul său și mută
decisiv. Iese Grigorie, intră Buga. Și el mai are ceva de dovedit.
„Pele” trece repede la treabă și Giuleștiul speră. Iar finalul,
apoteotic, aduce și 2-2-ul: Herea face „dubla”, răsplătind astfel
laudele „Dulăului”, care nu renunță să creadă în șansa lui. După
multă vreme Hizo poate să zâmbească. Echipa lui trăiește!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania