Argeș, retrogradată 99,99%!** Gaz Metan rămâne în Liga I!

Argeș, retrogradată 99,99%!** Gaz Metan rămâne în Liga I!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația FC Argeș va fi retrogradată, în proporție de 99,99 la sută, în urma scandalului de corupție în care este implicat patronul echipei, Cornel Penescu, și mai mulți arbitri, urmând ca Gaz Metan Mediaș să revină în primul eșalon, au declarat, marți, agenției MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.

"FC Argeș va fi retrogradată în proporție de 99,99 la sută pentru scandalul în care este implicat patronul, dar și mai mulți arbitri. A fost o propunere, la un moment dat, să înceapă campionatul cu FC Argeș în Liga I și să luăm o decizie după ce instanța va da un verdict final în acest caz, însă dacă sentința se dă peste două luni ce facem? Retrogradăm atunci FC Argeș și aducem Gazul din Liga a II-a? În plus, conform regulamentului, oferirea de stimulente se sancționează", a spus sursa citată.

De asemenea, aceeași sursă a precizat că zvonul apărut în ultimele zile, conform căruia FC Argeș ar putea fi penalizată cu 6 puncte, sancțiune ce i-ar permite rămânerea în Liga I, încalcă regulamentul. "Am tot auzit în ultima vreme că FC Argeș ar rămâne în prima ligă după ce va fi penalizată cu 6 puncte, însă acest lucru nu este posibil, întrucât articolul 60, aliniatul 1 din regulamentul disciplinar este foarte clar în acest sens", a menționat sursa, adăugând că acest caz va intra în atenția Comisiei de Disciplină a LPF.

După încheierea sezonului 2008/2009, Comisia de Disciplină a trecut de la Federația Română de Fotbal la Liga Profesionistă de Fotbal.

VEZI AICI cum comentează Dumitru Dragomir posibila retrogradare a Argeșului

Articolul 60 din "Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal", care se referă la Corupție, Pariurile sportive, Integritatea competițiilor, prevede trei sancțiuni pentru faptele de care este acuzat patronul clubulu FC Argeș:

"1. Oricare dintre persoanele definite de art. 4.1 (n.r. – membrii afiliați la FRF/AJF/LPF și membrii acestora, jucătorii și oficialii cluburilor, precum și alte persoane a căror apartenență la un club este de notorietate și nu a fost contestată până la momentul săvârșirii unei abateri din prezentul regulament) care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF /AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidența prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terț, în scopul de a-l determina să încalce regulamentele FRF/FIFA/UEFA va fi sancționată în mod cumulativ: a) cu o penalitate de 100.000 – 300.000 lei; b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani; c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară".

În dosarul corupției din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestați preventiv finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, precum și fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață sunt acuzați de dare de mită, iar Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu de luare de mită.

În 23 aprilie, în dosarul corupției din fotbal au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, și arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean și vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, sub acuzația de luare de mită.

Ulterior, arbitrii Sorin Corpodean și Marcel Savaniu au fost puși în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii a Curții de Apel Pitești. Mai apoi a fost eliberat Marcel Lică, după ce atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au decis să nu îi mai fie prelungit mandatul de arestare preventivă.

Ultima persoană arestată în acest dosar este arbitrul Aurelian Bogaciu, în cazul căruia magistrații Tribunalului Argeș au decis ca mandatul de arestare preventivă să nu fie prelungit. Curtea de Apel Pitești a respins apoi recursul făcut de procurori la această decizie, astfel că și Aurelian Bogaciu a fost pus în libertate.

Luni, procurorii anticorupție au început prezentarea materialului de urmărire penală persoanelor cercetate în dosarul corupției din fotbal, la sediul DNA Pitești prezentându-se, luni, fostul vicepreședinte al CCA, Marcel Lică și arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean și Aurelian Bogaciu.

Pe plan sportiv, directorul general al clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, a depus un memoriu atât la Federația Română de Fotbal, cât și la Liga Profesionistă de Fotbal, în care solicită comisiilor abilitate să clarifice situația echipei FC Argeș, care este implicată în cazul de corupție din arbitraj.

RĂ‚MÂI PE WWW.PROSPORT.RO PENTRU AMĂ‚NUNTE

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…