Argăseală: „Steaua nu a câștigat în primele două etape și din cauza greșelilor de arbitraj”

Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF, că formația condusă de Constantin Gâlcă nu a câștigat în primele două etape ale returului din cauza greșelilor de arbitraj și a terenului prost din partida cu CS Universitatea Craiova.
Argăseală: "Steaua nu a câștigat în primele două etape și din cauza greșelilor de arbitraj"

Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF, că formația condusă de Constantin Gâlcă nu a câștigat în primele două etape ale returului din cauza greșelilor de arbitraj și a terenului prost din partida cu CS Universitatea Craiova.

Petrolul – Steaua, LIVE BLOG, în Cupa României

„Dacă nu o să câștigăm la Ploiești o să fie foarte bine. Chiar am avut o discuție pe tema asta, că în primele două etape, poate și din punctul de vedere al terenului de la Craiova, poate și din punct de vedere al greșelilor de arbitraj care au avut loc în cele două meciuri, s-a întâmplat să nu câștigăm (n.r. – în primele două etape ale returului Ligii I). Eu zic însă că Steaua are puterea să câștige meciul din seara asta (n.r. – cu Petrolul Ploiești din prima manșă a semifinalelor Cupei României) și celelalte meciuri din campionat”, a afirmat Argăseală.

Formația Steaua a pierdut meciul de pe teren propriu cu Rapid, scor 0-1, din etapa a XIX-a, și a încheiat la egalitate, scor 0-0, în deplasare, cu CS Universitatea Craiova.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro