Arabii au fost la Săftica! Urmează o întâlnire cu Ionuț Negoiță | EXCLUSIV

Arabii au fost la Săftica! Urmează o întâlnire cu Ionuț Negoiță | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță este tot mai aproape de a vinde clubul Dinamo București. Arabii au vizitat baza de pregătire de la Săftica și sunt deschiși pentru noi discuții.

Reprezentantul oamenilor de afaceri din Abu Dhabi a mers în vizită, să vadă ce condiții de pregătire au „câinii”, după ce aceștia au rămas impresionați de atmosfera pe care suporterii dinamoviști au făcut-o la derby-ul cu FCSB, câștigat cu scorul de 2-1.

Claudiu Florică este cel i-a pus în legătură pe arabi cu clubul Dinamo, iar vineri acesta se va întâlni din nou cu reprezentanții legali ai lui Ionuț Negoiță, pentru o nouă rundă de discuții.

Finanțatorul lui Dinamo nu va participa la această întâlnire, el fiind plecat în Statele Unite ale Americii, până pe 4 martie.

Într-un material video postat la jumătatea lunii ianuarie, Tahnoon Nimer, cel care conduce grupul Abu Dhabi Business Development, a vorbit și despre varianta de a cumpăra Dinamo, după ce compania respectivă a achiziționat de puțin timp clubul Charlton, din liga secundă engleză.

„Suntem pe cale să achziționăm clubul Dinamo din România, în acest moment avem negocieri ale formei finale de contract – declarația lui Nimer pentru presa arabă (minutul 4:55 al materialului video) – Tahnoon Nimer

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…