Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a acordat primul interviu de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.
Omul de afaceri a vorbit despre Volodimir Zelenski, despre Donbas, despre Șahtior Donețk, dar și despre felul în care vede finalul războiului.
Interviul a fost acordat publicației britanice The Guardian, în contextul în care Șahtior împlinește 90 de ani, iar Ahmetov împlinește trei decenii la conducerea clubului. Totuși, discuția nu s-a limitat la fotbal. O parte importantă a fost dedicată războiului, viitorului Ucrainei și relației cu președintele Volodimir Zelenski.
Ahmetov a spus că Ucraina a rezistat nu doar datorită armatei și sprijinului venit din Occident, ci și datorită curajului arătat de președinte. Miliardarul ucrainean a transmis că Zelenski merită apreciat pentru faptul că a rămas la Kiev în primele ore ale invaziei și nu a fugit din țară.
„Merită foarte multă apreciere pentru faptul că noi putem vorbi acum aici, la Kiev, în casa în care eu am petrecut primele ore ale invaziei pe scară largă. Nu a fugit, a rămas aici cu noi și s-a dovedit a fi un om curajos, cu un caracter puternic. Face tot ce este posibil pentru a ne apăra suveranitatea, independența și libertatea”, a declarat Rinat Ahmetov.
Omul de afaceri a vorbit și despre Șahtior, club care nu mai poate juca la Donețk din cauza războiului.
„În 2007, când situația din Donbas era complet diferită, am creat o nouă emblemă, pe care inscripția «Șahtior» era în ucraineană, nu în rusă. A fost un răspuns la un sondaj făcut printre fanii noștri. Abia acum, după invazia pe scară largă, toată lumea a văzut cât de puternică este poziția ucraineană a lui Șahtior. Suntem un ambasador în lume: arătăm că Șahtior este un club ucrainean și că luptăm pentru independență, libertate și suveranitate”, a spus Ahmetov.
Întrebat cum vede clubul peste zece ani, când Șahtior va împlini 100 de ani, Ahmetov a spus că își dorește ca echipa să revină pe stadionul din Donețk, într-o Ucraină liberă.
„Îl văd jucând cu mândrie pe stadionul nostru de acasă, în Donețk, Ucraina, unde vom auzi din nou imnul Champions League și imnul național. Privesc înainte cu mult optimism. Ucraina va supraviețui, va deveni membră a Uniunii Europene, iar cetățenii ei vor trăi într-un stat liber, european, democratic și prosper. Fotbalul ucrainean va ajunge la un nou nivel”, a declarat miliardarul.
Ahmetov a explicat și de ce și-a încălcat promisiunea făcută în 2014, când spunea că nu va mai merge la meciurile lui Șahtior până când echipa nu se va întoarce pe Donbass Arena. Recent, după moartea lui Mircea Lucescu, fostul antrenor al echipei, omul de afaceri a mers la meciul din sferturile Conference League cu AZ Alkmaar, disputat la Varșovia.
„Acum se poate spune că mi-am încălcat promisiunea. A fost o decizie spontană, nu una strategică. Când am intrat în tribune, în timpul încălzirii, băieții au început să aplaude și mi-au dat lacrimile. Aș fi putut reveni mai devreme, dar mi-am ținut emoțiile în frâu. De data aceasta am fost sută la sută sigur că voi veni”, a explicat Ahmetov.
În privința păcii, Ahmetov spune că Ucraina trebuie să revină la granițele din 1991, iar Rusia trebuie să plătească despăgubiri pentru distrugerile provocate. Omul de afaceri consideră că Vladimir Putin nu mai are niciun motiv real să continue războiul.
„Trupele lui Putin sunt blocate. Pentru mine, este ca un pahar pe jumătate plin. Unii spun că Putin nu are niciun motiv să oprească războiul. Eu cred exact opusul: nu are niciun motiv să îl continue”, a spus Ahmetov.