Antrenori de criză

Antrenori de criză
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giuleștenii au scăpat de Jose Peseiro, căruia îi vor plăti astăzi 320.000 de euro ca să plece din Grant.

În aceste condiții, o telenovelă ce începea să concureze la episoade cu „Tânăr și neliniștit” a luat sfârșit. Tehnicianul a semnat rezilierea contractului, iar astăzi își va primi banii și va părăsi România. În locul portughezului, rapidiștii îl vor numi principal pe Marian Rada, care va fi „consiliat” de actualul director general adjunct al clubului, Nae Manea. Directorul general al „feroviarilor”, Grigore Sichitiu, a confirmat informația: „De mâine (n.r. – astăzi) vom numi antrenor o persoană din club”. Și Marian Rada este pregătit să fie promovat de la Rapid II la prima echipă: „Normal că sunt gata să antrenez în Giulești. Cine nu ar vrea? Dacă voi fi ales principal, voi aduce cel puțin cinci jucători tineri de la «satelit»”. Un semn al numirii lui Marian Rada pe banca tehnică îl reprezintă reprimirea lui Emil Dică la lotul de „seniori”, jucător care în ultimele șase luni s-a pregătit sub comanda lui Rada la Rapid II. Totodată, Nae Manea și Marian Rada au gândit programul de pregătire, care va cuprinde două stagii, unul în Poiana Brașov și altul în Antalya.

De ce nu vine Șumudică?

Deși Rapid l-a ofertat și pe Marius Șumudică (foto), acesta nu va mai ajunge în Giulești. Motivele? Fostul antrenor al Progresului le-a transmis clar conducătorilor din Grant că nu are de gând să colaboreze cu Manea sau cu Rada pe banca tehnică a „feroviarilor”. Nu deține nici Licență PRO și nu poate fi numit în acte antrenor al Rapidului.

Peseiro, la ultimul antrenament

Ședința de pregătire de astăzi urmează să fie condusă tot de Jose Peseiro! „El va conduce antrenamentul de mâine (n.r. – azi), vrea să-și ia rămas-bun de la jucători”, spun surse din club. Altfel, giuleștenii vor efectua astăzi, de dimineață, și vizita medicală, de la care vor absenta J. P. Andrade, Andrade, Bovozic – toți cu probleme personale, și Adefemi, care nu și-a procurat viza.

Copos și-a luat sfătuitor anticriză

Patronul giuleștenilor și-a angajat sfetnic de vremuri rele. Bogdan Mihoc, fostul șef al Trezoreriei UniCredit Țiriac Bank, va prelua funcția de director financiar al grupului Ana și are ca scop să facă ordine în finanțele întregului grup, potrivit ZF. Mihoc, 34 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți trezorieri de bancă de pe piața românească.


"Rada este de mult la echipă, cunoaște mai bine situația internă a clubului. Eu unul aș merge pe mâna lui Rada, știe mult mai bine jucătorii de la Rapid decât Șumudică"
– Adrian Iencsi, fost căpitan Rapid

"Rada merită să pregătească Rapidul. A mai salvat echipa o dată și, personal, eu l-aș vedea pe el antrenor" – Răzvan Lucescu, antrenor FC Brașov

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×