Ușa apartamentului cu numărul 19 este deja deschisă. În fața ei, Angelo Niculescu ne așteaptă îmbrăcat elegant, într-un costum gri peste care au trecut anii, și ne poftește în sufragerie, așa cum procedează cu toți musafirii, „din ce în ce mai puțini în ultima vreme, ce-i drept”.
Venerabilul tehnician a împlinit la începutul acestei luni 89 de ani, dar memoria sa uimește pe oricine îi calcă pragul casei. Urmează o discuție interesantă despre începuturile „eternului derby” Dinamo – Steaua cu cel care a trăit toate cele 145 de meciuri (unele, din teren, altele de pe banca tehnică) dintre marile rivale. Înainte de a deveni antrenorul care a calificat România la Mondialele din 1970, Angelo Niculescu a trăit, ca jucător, instaurarea comunismului în țară, la mijlocul anului 1940.
Domnule Angelo Niculescu, Dinamo – Steaua e numit acum „eternul derby”. Dar la finalul anilor 40, când Internele și Armata abia le înființaseră, venea lumea la meciuri? Domnule, venea lumea gârlă! Fiecare echipă avea suporteri din cartierul de unde provenea. Nu erau atâtea mijloace de relaxare, așa că oamenii veneau la fotbal. Asta chiar dacă nici Ciocanul, nici ASA n-au avut mari performanțe la început. Noi, la Ciocanul, am terminat în primii ani mai pe la mijloc sau în coada clasamentului. Până la urmă, ne-au adus un antrenor străin, plătit în valută, care a pus Dinamo pe picioare.
N-ați jucat în primul Ciocanul – ASA, în februarie 1948… Venisem de la Carmen București, pe care tocmai o desființaseră, și am semnat cu Dinamo, sau Ciocanul, cum i s-a spus la început. Pe unii de la Carmen ne invitaseră, alții au fost repartizați la alte echipe… Eu am reintrat târziu în circuit, așa că n-am jucat în meciul acela.
Acum… Dinamo – Steaua a devenit meciul portdrapel al campionatului! Sau cel puțin așa a fost până în 2000. Cei mai buni jucători din țară evoluau la cele două echipe. Ei alcătuiau și scheletul naționalei. Istoria s-a schimbat, la fel și obiceiurile. Noi suntem depășiți de această democrație în care trăim. Atât social, cât și sportiv…
Cum era trăit un astfel de derby în anii 40-50? Domnilor, vă spun doar atât: conducătorii celor două cluburi făceau pregătiri pentru acest meci cât pentru jumătate de an. Se apropiau mai mult de echipă, le ofereau toate condițiile jucătorilor și antrenorilor. Erau și foarte multe avantaje în urma unui Dinamo – Steaua.
„Case, promovări și porci la victorie”
Ce fel de avantaje? Echipa învingătoare avea parte de beneficii materiale. Puteai să ceri o casă și imediat să-ți fie aprobată această cerere, o promovare, orice! Vedetele echipelor reușeau să speculeze astfel de momente. Țin minte cum Ozon a luat un porc din cantonamentul de la Săftica. L-a cerut după un antrenament și a plecat cu purcelul acasă după meci. În schimb, echipa care pierdea era marginalizată de conducere.
Ita, ultima campionaă „privată”
Ediția 1947-1948 a Diviziei A a fost câștigată de ITA baronului Francisc von Neumann, cu 50 de puncte. A fost cântecul de lebădă al fotbalului profesionist în țara noastră, pentru că, în vara anului 1948, Von Neumann a fost alungat din țară, după ce comuniștii i-au confiscat toate proprietățile. ITA, care strânsese cu banii baronului cei mai buni fotbaliști români, dar și jucători de valoare din străinătate, a fost ultima campioană „privată” din țara noastră.
Clasament 1947-1948 1. ITA 30 22 6 2 129-31 50 2. CFR Timișoara 30 21 3 6 84-43 45 3. CFR București 30 20 2 8 87-42 42 ………………… 9. Ciocanul 30 12 4 14 43-47 28 ………………. 14. ASA București 30 8 6 16 44-66 22 15. Unirea Tricolor 30 8 5 17 51-86 21 16. Oțelul Reșița 30 7 4 19 45-90 18
În epocă, nu numai Steaua și Dinamo reprezentau influența invadatorilor. Rapid (pe atunci CFR București) purta pe tricouri un imens soare, simbolul alianței politice conduse de Partidul Comunist, care câștigase prin fraudă electorală alegerile din 1946
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER