Verdict dur pentru un jucător de la Dinamo: „Sper ca tot ceea ce a fost urât să se termine!”. Ce probleme medicale acuză și care este cea mai mare durere a fotbalistului

Verdict dur pentru un jucător de la Dinamo: „Sper ca tot ceea ce a fost urât să se termine!”. Ce probleme medicale acuză și care este cea mai mare durere a fotbalistului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Blejdea, atacantul în vârstă de 24 de ani transferat în iarnă la Dinamo, a avut un ghinion teribil și s-a accidentat la scurt timp după ce a ajuns în „Ștefan cel Mare”.

La meciul cu FC Botoșani, pierdut cu scorul de 0-4, Andrei Blejdea era anunțat titular, însă s-a accidentat la încălzire și Jerry Gane a fost nevoit să schimbe.

Au trecut aproximativ două luni de atunci, fotbalistul a fost trimis și în Turcia, la cunoscuta clinică Acibadem, pentru a primi un verdict corect din partea medicilor, însă acesta nu s-a recuperat încă.

Andrei Blejdea, accidentat de aproape două luni la Dinamo

Andrei Blejdea a descoperit că nu are doar problemele pe care le-a acuzat la meciul cu Botoșani, ci are și hernie de disc.

Acesta a început recuperarea imediat ce s-a întors din Turcia și spera să joace contra fostei sale echipe, FC Argeș, pe care a promovat-o în Liga 1, fiind golgheter în sezonul trecut al Ligii 2, cu 12 goluri în 25 de meciuri jucate în campionat.

„Pentru că am primit multe mesaje legate de starea mea de sănătate, vreau să vă mulțumesc pentru interes și grijă! De săptămâna aceasta am reînceput antrenamentele treptat! A fost și este o perioada extrem de grea în care o hernie de disc și o inflamație a unui tendon nu îmi dau pace, însă va trebui să trec peste dureri cum am făcut-o de fiecare dată!

Mâine seară nu voi juca și e o durere imensă, «prietenii știu de ce»! Sper ca în curând să revin în echipa lui Dinamo și tot ce a fost urât să se termine! Mulțumesc din suflet tuturor!”, a scris Andrei Blejdea, pe Facebook.

Meciul dintre Dinamo și FC Argeș se va disputa luni, 15 martie, de la ora 20:30, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1.

Pentru ca am primit multe mesaje legate de starea mea de sănătate,vreau sa va mulțumesc pentru interes și grija ??! De…

Publicată de Andrei Blejdea pe Duminică, 14 martie 2021

  • 2 meciuri a jucat Andrei Blejdea pentru Dinamo, în actuala ediție a Ligii 1.
  • 11 meciuri a jucat Andrei Blejdea pentru FC Argeș, în Liga 1.
  • 12 goluri în 25 de meciuri a marcat Andrei Blejdea pentru FC Argeș, în sezonul trecut al Ligii 2.
  • 150 de mii de euro este cota de piață a lui Andrei Blejdea, potrivit Transfermarkt.
  • Dinamo (juniori), FC Will (Elveția), NK Domzale, Zarica Kranj (ambele din Slovenia), Braunschweig II (Germania), Academica Clinceni, Pandurii Târgu Jiu și FC Argeș sunt echipele pentru care a evoluat Andrei Blejdea.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup