Andone: „Trombetta stă două etape”

Redactor:
Daniel Lup
Andone: „Trombetta stă două etape
  • Publicat:

Fostul antrenor al campioanei crede că numai dacă CFR va face maximum de puncte în următoarele trei etape se va mai putea implica în lupta pentru titlu.

Rezultatele slabe din ultimele patru etape, în care a obținut numai două puncte, i-au fost fatale lui Ioan Andone, care a fost demis, iar în locul lui a fost numit secundul Maurizio Trombetta. 

„Fălcosul” nu s-a ferit ieri să critice această mutare, făcând referire la faptul că italianul a fost până acum numai antrenor secund la toate echipele unde a activat. „Eu sper ca numirea lui Trombetta să producă un șoc pozitiv, dar nu știu dacă se va întâmpla acest lucru. El făcea până acum numai ce îi spuneam eu. Urmărea adversarii pe casete și mă ajuta la antrenamente. Nu cunoștea campionatul românesc și nici jucătorii, de aceea nici nu mă consultam cu el în privința echipei pe care o trimiteam pe teren. Vorbeam cu Romică Gabor, așa era firesc. Trombetta este încă în căutare, pentru a avea rezultate îi trebuie șase luni să învețe campionatul românesc”, a atacat Ioan Andone.

El mai crede că numai rezultatele îl vor ține pe italian la CFR. „Dacă nu va avea rezultate în următoarele două etape, va pleca. Cred că acum el are credit de la Paszkany, dar numai rezultatele îl vor ține. CFR va reintra în lupta pentru titlu dacă va câștiga următoarele trei partide”, a mai menționat fostul antrenor al campioanei, convins fiind că și el ar fi putut redresa echipa. „În două săptămâni, o puteam pune pe picioare, dar dacă patronul n-a mai avut încredere… Îmi pare rău doar că nu antrenez în Liga Campionilor, visul oricărui antrenor“, a mai spus „Fălcosul“.

Regretă că nu s-a dus în vară la Dinamo

Ioan Andone a recunoscut că în vară a avut o ofertă concretă de la formația dinamovistă.

„Au fost mai multe oferte, de la Dinamo, din Liga a II-a spaniolă și din Emirate. Acum îmi pare rău că nu am mers la Dinamo”, a zis Andone, care spune că Rednic nu are de ce să se teamă în acest moment. „El are de câștigat un titlu, nici nu se pune problema să mai merg acum acolo”, a conchis „Fălcosul”.

"Trombetta e ca Del Bosque, are calificare la Coverciano. Am încredere în el"
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

"Nu am auzit de «Trompeta» ăsta. Într-o săptămână va pleca de la CFR Cluj"Mitică Dragomir președinte LPF


"Andone pleca și dacă ar fi învins pe Poli Iași. Jocul echipei era unul mult sub așteptări și nu erau premise de a se redresa situația în timp scurt"Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

38 de puncte a adunat Ioan Andone la CFR în anul 2008, din 63 puse în joc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…