Andone s-a autopropus director tehnic la Dinamo

Plecarea „Fălcosului" de la CFR a căzut cum nu se poate mai prost pentru Rednic! Jocul ezitant al lui Dinamo, coroborat cu afinitatea acționarilor pentru fostul „ceferist" l-au băgat la bănuieli pe tehnicianul roș-albilor. Ando reprezintă acum o amenințare pentru scaunul „Puriului!" „Dacă șefii mei îl vor pe Andone, atunci eu mă dau la o parte și să vină el. Așa suntem noi, dinamoviștii, ne ajutăm reciproc", a spus, ironic, Mircea Rednic. Declarația antrenorului de 46 de ani a trezit interesul celui care de câteva zile a devenit
Bogdan Savin
Andone s-a autopropus director tehnic la Dinamo

Plecarea „Fălcosului” de la CFR a căzut cum nu se poate mai prost pentru Rednic!

Jocul ezitant al lui Dinamo, coroborat cu afinitatea acționarilor pentru fostul „ceferist“ l-au băgat la bănuieli pe tehnicianul roș-albilor. Ando reprezintă acum o amenințare pentru scaunul „Puriului!“ „Dacă șefii mei îl vor pe Andone, atunci eu mă dau la o parte și să vină el. Așa suntem noi, dinamoviștii, ne ajutăm reciproc”, a spus, ironic, Mircea Rednic. Declarația antrenorului de 46 de ani a trezit interesul celui care de câteva zile a devenit șomer.

„Fălcosul” l-a sunat ieri pe Rednic să verifice promisiunea: „E adevărat, Mircea? Chiar îmi dai postul tău la Dinamo?”. „Da, poți veni! Plătește-i tu un milion de euro lui Borcea, clauza mea de reziliere, și o antrenezi pe Dinamo!”, a răspuns Rednic. „A, păi așa vin director tehnic, eu vreau să lucrez cu tine, nu să-ți iau locul”, a continuat Andone. „Nu, lasă, că am deja destui colaboratori”, a încheiat Rednic dialogul cu fostul său coleg de echipă. Este bineștiut că un tehnician nu poate pregăti două echipe de-a lungul aceleiași ediții de campionat. Totuși, regulamentul poate fi driblat dacă acționarii doresc într-adevăr să-l schimbe pe Rednic cu Andone.

„Fălcosul” poate fi trecut pe foaie și preparator fizic… sau chiar director tehnic, așa cum s-a autopropus.

A refuzat Dinamo ca să fie în Ligă

Dat afară în decembrie 2005 de la Dinamo, când era cu echipa pe primul loc, Ando a reprezentat mereu o prioritate când acționarii au vrut să schimbe un antrenor în ultimii trei ani. Nici măcar faptul că Andone era sub contract cu CFR nu i-a oprit pe „câini” să-l oferteze pe tehnicianul de 48 de ani. La fel s-a întâmplat și astă-vară, când dinamoviștii erau deja înțeleși cu Rednic. „Fălcosul” a refuzat propunerea lui Borcea la gândul că va juca în Ligă, cu CFR-ul, după ce abia reușise eventul cu ardelenii.

"Borcea a vrut să vin la Dinamo în vară. Îmi pare rău că nu am plecat atunci de la CFR Cluj, fiindcă oferte aveam destule"Ioan Andone, fost antrenor

"Rednic a greșit cu SMS-ul trimis lui Porumboiu, dar nu pleacă în următorii doi ani de la Dinamo! Dacă vrea să plece, să vină cu milionul"Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania