Andone: „Meritam să câștigăm mai repede, dar nu mă supăram nici pentru un egal!”

Dinamo s-a impus la Ploiești, în disputa cu Astra, în prima etapă a noului sezon din Liga 1. Conduși cu 1-0 la pauză, elevii lui Andone au reuști să revină pe tabelă. N'Doye a semnat egalarea, în timp ce Adrian Cristea a adus victoria "câinilor" în prelungirile partidei. Ioan Andone a declarat că
Andone: "Meritam să câștigăm mai repede, dar nu mă supăram nici pentru un egal!"

Dinamo s-a impus la Ploiești, în disputa cu Astra, în prima
etapă a noului sezon din Liga 1. Conduși cu 1-0 la pauză, elevii
lui Andone au reuști să revină pe tabelă. N’Doye a semnat egalarea,
în timp ce Adrian Cristea a adus victoria „câinilor” în
prelungirile partidei.

Ioan Andone a declarat că este mulțumit de evoluția elevilor săi
și că ar fi fost mulțumit și cu o remiză la Ploiești.

„A fost meci bun, nu știu dacă meritam victoria, dar
după cum am jucat a doua repriză meritam victoria. Am pus o
presiune mare pe Astra, ne-a ieșit presingul, am recuperta multe
baloane. Nu mă supăram nici pentru un egal. Suntem în creștere.
Suntem destul de bine pregătiți fizic. Rezultatele din pregătire nu
m-au interesat, doar pregătirea fizică. Jucăm un fotbal bun, putem
mai mult. La golul al doilea cred că e responsabilitatea
asistentului, nu știu dacă a fost offside sau nu. Meritam să
câștigăm mai repede, am avut bară, ocazii. etc. Campionatul e o
probă de durată, de organizare, de gestionare a celor 34 de etape.
Am întâlnit o echipă schimbată mult de Stoichiță. Mai erau 13
jucătiori din lotul vechi. Mi-a spus Ganea, care a fost sfetnicul
meu pentru acest meci.”
, a declarat Andone la Digi
Sport.

La partida de la Ploiești au asistat aproximativ 4.000 de
spectatori, dintre care 200 de fani dinamoviști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]