Analiză om cu om a steliștilor după o evoluție penibilă. Prepeliță, principalul vinovat pentru golul primit

Analiză om cu om a steliștilor după o evoluție penibilă. Prepeliță, principalul vinovat pentru golul primit
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Keșeru, Chipciu și Piovaccari, principalii actori ai unei ofensive complet lipsite de putere, au fost cei vizați de critica lui Laurențiu Reghecampf la finalul partidei
  • Andrei Prepeliță a fost vinovat, din postura de fundaș dreapta, de lipsa de reacție la golul înscris de Mike Temwanjera
  • Iasmin Latovlevici, rezervă pentru al treilea meci consecutiv, continuă să îi dea dreptate lui Victor Pițurcă în duelul său verbal cu Reghecampf

Prima înfrângere în acest sezon pentru Steaua, una venită la aproape un an după ce Viitorul Constanța reușea să bată în Ghencea în urma unei partide dubioase, a scos în evidență lipsuri mari în jocul Stelei. În principal, impotența compartimentului ofensiv al campioanei de a desface jocul echipelor care se apără aglomerat, așa cum au făcut-o în ultimele două etape ACS Poli și FC Vaslui. Această lipsă, combinată cu o serie de nereușite individuale, a condus la cea mai slabă evoluție a steliștilor din acest sezon, un meci care ar trebui să rămână în arhiva video a antrenorului Stelei pentru momentele în care este mult prea entuziasmat de propriile abilități. 

Florin Niță – nu a putut face nimic să împiedice golul lui Mike Temwanjera, însă nici nu s-a remarcat prin intervenții la celelalte ocazii ale vasluienilor. A părut să fie cu o fracțiune de secundă mai târziu la întâlnirea cu balonul la principalele ocazii de gol ale moldovenilor

Andrei Prepeliță – după zeci de evoluții consecutive peste media echipei, dar și pe posturi diferite, reprofilatul de serviciu a comis-o aseară din postura de fundaș dreapta. Este principalul responsabil la golul lui Temwanjera pentru că a neglijat, impardonabil pentru experiența pe care o are, marcajul la atacantul care i-a trecut prin fața ochilor în drumul spre intercepția mingii. 

Fernando Varela – pare că se descurcă mai bine atunci când joacă fundaș dreapta decât atunci când își ocupă adevăratul post în teren, cel de fundaș central. Un evident minus față de Szukala la jocul aerian și probleme în a se sincroniza cu Gardoș au făcut ca Vasluiul să aibă mai multe ocazii, per total, decât echipa gazdă.

Florin Gardoș – impresia este că este dependent de puterea cuplului pe care îl formează, de obicei, cu Lukasz Szukala. Gardoș nu s-a remarcat cu nimic contra Vasluiului, însă este evident și faptul că oaspeții au studiat bine jocul Stelei și nu au trimis mingi lungi și înalte pe Temwajera, lucru care l-ar fi scos în evidență pe Gardoș.

Paul Pîrvulescu – explicația jocului extrem de slab poate fi dată și de problemele medicale acuzate de steliști, mai ales pentru că fundașul stânga a și vomat în timpul primei reprize. Fără nicio implicare pozitivă în ofensivă și cu uriașe probleme în a-l bloca pe Antal, cel care a făcut ce a vrut în acea parte a terenului.

Mihai Pintilii – a părut cel mai implicat om din echipa lui Laurențiu Reghecampf. Începe să semene tot mai mult cu Bourceanu, coboară în linia defensivă pentru a prelua baloane fiind, astfel, cel care demarează în mod normal construcția. Numai că împotriva Vasluiului poziția lui Pintilii a fost și locul unde s-au împotmolit, din lipsa de reacție a colegilor săi, cam toate încercările de construcție ale steliștilor.

Nicolae Stanciu – evoluții din rău în mai rău pentru puștiul Stelei, în condițiile în care Reghecampf continuă să îi dea încredere titularizându-l indiferent de forma arătată în pecedenta etapă. Pe un teren alunecos și în fața unui mijloc puternic, Stanciu nu a reușit absolut nimic și partida de ieri poate fi, cu ușurință, catalogată drept una dintre cele mai slabe făcute de mijlocaș de la transferul la Steaua.

Claudiu Keșeru – unul dintre cei mai slabi fotbaliști de pe teren, Keșeru a uimit asistența prin insistența cu care a părut să nu respecte fluența jocului pe care o comandase Laurențiu Reghecampf. Mereu cu o atingere în plus, mereu cu o încercare (nereușită de cele mai multe ori) de dribling în plus, fotbalistul adus de la Bastia a stricat mai toate acțiunile care au trecut pe la el.

Alexandru Chipciu – fotbalistul care, printr-o exemplară dăruire și o excelentă capacitate de efort, și-a crescut artificial cota. O analiză obiectivă a jocului lui Chipciu ar arăta, cel puțin, faptul că mijlocașul este un fotbalist care nu poate face preluări după care balonul să-i rămână lângă picior. Apoi, asemenea lui Adi Popa, cursele „în viteză” ale lui Chipciu sunt ilustrate print-o demonstrație de control al balonului cu tibia, diferența fiind că micuțul mijlocaș are un procentaj mai mare de centrări reușite. Fără îndoială extrem de util jocului Stelei, Chipciu poate fi complet neutralizat de orice antrenor advers care își dorește asta. Mijlocașul a oferit o mostră din cele descrise mai sus și în meciul cu FC Vaslui, însă și așa rămâne semnatarul celei mai mari ocazii a Stelei.

Cristi Tănase – modest aseară, a enervat asistența prin numărul mare de faze pe care le-a stopat din cauza insistenței sale în a-și elimina adversarul prin dribling, procedeu pe care nu îl stăpânește. Totuși, nereușitele pe fază ofensivă nu șterg contribuția lui Tănase la jocul per ansamblu și faptul că este, în continuare, unul dintre cei mai disciplinați tactic fotbaliști ai lui Reghecampf.

Federico Piovaccari – cel mai bun fundaș al vasluienilor, a oprit cu succes orice încercare de finalizare a clubului care îl plătește cu 17.500 de euro pe lună. Italianul a avut probleme serioase cu iarba udă, a stat mai mult pe jos, iar duelurile sale cu fundași adverși s-au încheiat de fiecare dată cu o umilitoare înfrângere. A început procesul prin care va reuși să îi facă pe fanii Stelei să nu îi regrete reîntoarcerea la Sampdoria.

Au mai intrat:

Iasmin Latovlevici – își face de râs antrenorul, cel care acum o lună îi cerea public lui Victor Pițurcă să îl cheme pe Lato la echipa națională, lăudându-și elevul. De atunci, Latovlevici a fost constant unul dintre cei mai slabi steliști, a comis greșeli din care s-au luat goluri, și a rămas rezervă în ultimele trei etape. Aseară a demonstrat de ce Pîrvulescu i-a luat fața printr-o prestație ștearsă, nereușite în ofensivă și o pasivitate uimitoare în gestionarea acțiunilor de atac ale oaspeților – a se vedea exemplul fazei unicului gol.

Răzvan Grădinaru – debutul în Liga I pentru puști (a mai jucat în Cupa României) s-a consemnat trist și cu o evoluție fără realizări. Totuși, măcar mijlocașul dreapta a încercat să inițieze acțiuni ofensive și să centreze, lucru apreciat de publicul obișnuit cu lipsa de vitalitate a lui Keșeru și cu nereușitele lui Chipciu. 

Mihai Răduț – intrarea pe teren de aseară, din minutul 64, arată de ce mijlocașul ar trebui să fie fericit că i se acordă șansa să facă parte din lotul unei echipe de Liga I. Slab la toate capitolele.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani