ANALIZĂ‚ | Ce-l așteaptă pe Contra la Dinamo. În perioada Negoiță, „câinii” au schimbat un număr record de antrenori: bilanțul din Ștefan cel Mare

Redactor:
Andrei Pal
ANALIZĂ‚ | Ce-l așteaptă pe Contra la Dinamo. În perioada Negoiță,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo pe 14 martie 2013 și, de atunci, ține pe linia de plutire „corabia” alb-roșie. Cea mai importantă realizare a finanțatorului dinamovist este faptul că a reușit să scoată echipa din insolvență, procedură în care a intrat din iunie 2014, tot cu el la cârmă.

„Câinii” au devenit primul club din România care reușește să iasă din impasul financiar, pe 24 septembrie 2015. Într-o perioadă de reconstrucție, cu un nivel minim de performanță, Ionuț Negoiță a schimbat nu mai puțin de 8 antrenori pe perioada mandatului său. Pe rând, Cornel Țălnar, Gheorghe Mulțescu, Flavius Stoican, în două rânduri, Mihai Teja, Mircea Rednic, Ioan Andone și chiar Ionel Dănciulescu au stat pe banca tehnică la Dinamo. A venit rândul lui Cosmin Contra, care a debutat cu victorie.

ProSport prezintă bilanțul fiecăruia dintre tehnicienii care au ocupat scaunul de principal în Ștefan cel Mare:

Cornel Țălnar – „Țânțarul” a fost instalat pe banca tehnică a „câinilor” în decembrie 2012 și a rezistat până în mai 2013. În perioada petrecută la Dinamo a strâns 15 meciuri în campionat, dintre care 8 victorii, 2 egaluri și 5 înfrângeri, cu o medie de 1,73 puncte obținute pe meci și un golaveraj pozitiv, 18-17. În acea perioadă, Țălnar a pierdut derby-ul cu FCSB, scor 0-2, într-un an în care marea rivală a lui Dinamo avea să câștige titlul de campioană, după o pauză de 7 ani.

Gheorghe Mulțescu – Actualul antrenor de la CS U Craiova a fost numit principal la Dinamo pe 5 iunie 2013, iar pe 22 septembrie, același an, și-a încheiat mandatul. Tehnicianul cu care Dinamo a început propriu-zis reconstrucția a strâns 8 meciuri în campionat, cu un bilanț negativ – 2 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri -, dar cu un golaveraj pozitiv, 12-8. 1,13 este media punctelor strânse pe meci de formația lui Mulțescu. La rândul său, tehnicianul de 65 de ani a pierdut derby-ul cu marea rivală, scor 1-2, pe teren propriu.


Flavius Stoican – Este singurul care pregătit-o pe Dinamo în două perioade. Fostul fundaș dreapta din Ștefan cel Mare a fost numit antrenor principal pe 23 septembrie 2013 și a rezistat pe banca alb-roșiilor până pe 12 noiembrie 2014, fiind prima sa perioadă petrecută la „câini”. Al doilea său mandat a început pe 12 martie 2015 și s-a sfârșit pe 6 mai. În tot acest timp, Stoican a strâns 72 de meciuri în toate competițiile: 28 de victorii, 13 egaluri și 17 înfrângeri, cu un golaveraj, pozitiv, 94-68. Stoican a pierdut, la rândul său, derby-urile cu FCSB (1-3 și 0-3).

Ionel Dănciulescu – Mai mult de nevoie, actualul director sportiv din Ștefan cel Mare a ocupat și poziția antrenor principal. Se întâmpla în noiembrie 2014, când Danciulescu a ocupat banca tehnică la 4 patride din toate competițiile. Cu toate acestea, fostul atacant dinamovist a avut parte de un bilanț pozițiv, dar a fost nevoit să „îndure” umilința unui 1-6 cu Astra Giurgiu. Oficialul „câinilor” a strâns 2 victorii, 1 egal și 1 înfrângere, cu o medie de 1,75 puncte obținute pe meci. A părăsit banca tehnică a dinamoviștilor pe 6 noiembrie 2015.


Mihai Teja – Fostul secund al lui Mircea Rednic în 2007, când Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană, Teja fost instalat ca principal în Ștefan cel Mare în ianurie 2015, mandatul său încheindu-se în luna martie a aceluiași ani. Fost antrenor la Univeristatea Cluj și Petrolul, Mihai Teja a rezistat doar 5 meciuri la Dinamo, timp în care a strâns 2 victorii și înfrângeri, cu golaveraj 7-7.

Mircea Rednic – Ultimul tehnician care a adus titlul în Ștefan cel Mare a revenit pe banca alb-roșiilor pe 6 mai 2015 și a rezistat până pe 20 mai 2016. În tot acest timp, „Puriul” a strâns 50 de meciuri oficiale, dintre care 22 de victorii, 19 egaluri și 9 înfrângeri, cu un golaveraj de 75-60. Antrenorul de 54 de ani a fost primul care a reușit să-i ia 4 puncte marii rivale FCSB, aducând prima victorie a „câinilor” în fața „roș-albaștriilor” după 4 ani. Tot cu Rednic pe bancă, Dinamo a ajuns în finala Cupei României, pierdută la penalty-uri în fața celor de la CFR Cluj.


Ioan Andone – „Fălcosul”, așa cum este poreclit, a fost instalat pe banca tehnică a dinamoviștilor pe 23 mai 2016, iar mandatul său a luat sfârșit pe 14 februarie 2017. Cu un obiectiv îndrăzneț, locurile 1-2, Andone a strâns 28 de meciuri în toate competițiile, dintre care 14 victorii, 5 egaluri și 9 înfrângeri, cu un golaveraj de 51-38. Andone e singurul antrenor care a reușit să o bată pe FCSB de două ori într-un sezon, o dată în campionat și o dată în Cupa Ligii (3-1 și 4-1). Într-o altă întâlinire directă, cele două au remizat, scor 1-1.

Ioan Andone a fost înlocuit cu Cosmin Contra, care a fost numit principal pe 16 februarie și a debutat cu victorie pe banca tehnică. Dinamo a învins FC Botoșani, scor 1-0, pe teren propriu, la debutul lui Contra.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×