ANALIZĂ‚ | Ce a fost super în Supecupă. De la „vara lui Hagi”, la cum nu s-au descurcat juniorii impuși de Burleanu

ANALIZĂ‚ | Ce a fost super în Supecupă. De la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi l-a bătut pe Dan Petrescu pentru a doua oară, în carierele de antrenori ale celor doi prieteni. Sunt acum 6 victorii ale „Bursucului” și două ale „Regelui”, după o Supercupă a României care ne-a dezamăgit prin ritm de joc și calitate, dar care are scuza că a fost primul meci de după amicale. Lasând la o parte valoarea partidei, CFR – Viitorul a fost un meci care poate ne-a oferit câteva realități despre prezentul celor două echipe și a luptei la titlu în Liga 1.

Vara lui Gică Hagi

La 25 de ani distanță de la Mondialul cel mai drag românilor, cel din SUA, Gică Hagi este încă o dată vedeta unei veri în fotbalul românesc. Vara lui 2019 este „vara lui Hagi”. Nu vă era dor să-l vedeți pe „Rege” fericit? Ieri i se putea citi fericirea pe față, pentru că a avut două luni perfecte. Reușita naționalei de tineret i se datorează cel mai mult, pentru că a creat cei mai mulți jucători de la Euro. În plus, Ianis Hagi este, în sfârșit, la nivelul la care visa Gică Hagi să fie, căutat de cluburi mari din Europa, iar aseară Viitorul a luat al treilea trofeu din istoria acestui club. Putem considera bucuria lui Hagi drept bucuria reușitei omului care muncește, iar acest exemplu poate fi dat în orice ramură a societății.

Viitorul se bate la titlu

După meciul de la Ploiești, casele de pariuri ar putea să reconsidere șansele Viitorului la tilu, în prezent văzută a patra favorită. Poate că o cotă de 15.00 ar putea deveni periculoasă pentru bookmakeri. Viitorul n-a arătat atât de bine, la nivelul lotului, nici când a luat campionatul. De exemplu, sâmbătă seara Hagi a început în atac fără Ianis, Drăguș, Eric, Calcan, Ammari sau Keyta. Nici FCSB nu are atât de multe variante cunoscute de jucători ofensivi. Lotul lui Hagi pare cel mai ofertant și echilibrat din istoria Viitorului. În plus, nicio echipă din Liga 1 nu are o conducere care să impresioneze cum se întâmplă în cazul câștigătoarei din Supercupă. Cu Hagi, Gică Popescu și Ogăraru, Viitorul ar impresiona la orice recepție UEFA, oriunde în Europa. Aceste nume, coroborate cu capitalul de simpatie pe care Viitorul și l-a creat datorită experienței naționalei de la Euro 2019 ar putea face din echipa lui Hagi una dintre cele mai iubite din România. Dacă la asta se adaugă și banii din transferul lui Ianis Hagi, Viitorul ar putea deveni o sperietoare pentru rivalele la titlu.

CFR își cară juniorii în spate

Campioana suferă enorm din pricina noii reguli, care obligă la folosirea a doi jucători sub 21 de ani. În meciul de ieri s-a văzut cât de forțați au fost Costache sau Itu, în primul 11. CFR este mai șubredă cu tinerețea obligatorie din echipă. Dan Petrescu are dreptate, când spune că regula nu e corectă. CFR n-a ajuns cea mai performantă echipă din ultimul deceniu în Liga 1, după trofeele câștigate, crescând tineri. Nu și-a propus niciodată asta, iar ca Federația să oblige un club să-și adapteze politica unei reguli generale pare o nedreptate, în 2019. Mai ales dacă scopul acelui club este să facă performanță în Europa. Poate că o recompensă financiară pentru cei care folosesc tineri sau își construiesc academii suna mai bine decât o obligație, pentru vremurile în care trăim.

Dar și CFR are o vină. Este vina conducătorilor care s-au bazat doi ani doar pe Cristi Manea și nu au fost interesați să se pregătească de această regulă, cu toate că știau de mult că va fi implementată. CFR n-a transferat jucători tineri de valoare, ba mai mult, i-a alungat când i-a avut în curte. George Ganea a jucat ieri titular la Viitorul, pentru că CFR l-a lăsat să plece, fără nicio pretenție, în sezonul trecut.

Doi tineri par forțați

„Mai binele este dușmanul binelui”, o zicală folosită de mulți oameni din fotbal, se potrivește perfect actualei reguli de a întineri Liga 1 cu forța. Regula under 21 a fost un succes și asta o dovedește statistica jucătorilor care au reușit, în ultimii doi ani. A fost primul proiect de anvergură care și-a arătat utilitatea în fotbalul românesc, de la Luceafărul încoace. Dar prin impunerea a doi jucători tineri în primul 11, tinde să se exagereze. Am văzut ieri mai multe inexactități și gafe, din partea fotbaliștilor under 21, decât realizări, iar asta a scăzut nivelul Supercupei. Datele Instat arată că în topul celor mai slabi 3 jucători titulari au fost Costache și George Ganea (Index 206, respectiv 208). Sigur că ei sunt în creștere și ar putea deveni jucători foarte mari, dar prezentul arată că au pus umărul la scăderea nivelului partidei. Dacă pe termen lung această regulă ar putea să crească și mai mulți jucători pentru echipele naționale, pe termen scurt ar putea crea o problemă echipelor din România când vor ajunge în competițiile europene.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…