Ana Maria Prodan nu a glumit. Mircea Lucescu chiar se implică la „U”! Prima mutare făcută de „Il Luce”

Ana Maria Prodan nu a glumit. Mircea Lucescu chiar se implică la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anunțul făcut de Ana Maria Prodan în urmă cu câteva zile nu este lipsit de acoperire. Deși deocamdată implicarea lui Mircea Lucescu nu se traduce în vreo investiție, se pare că acesta a fost cel care a convins-o pe team-managera lui „U” să îi acorde sprijin lui Ionuț Chirilă, anunță stiridecluj.ro.

Nu este pentru prima dată când tehnicianul lui Șahtior face lobby pentru tânărul antrenor, el întâlnindu-se în vară cu George Copos, la Crown Plaza, unde a încercat să îi explice numărului unu din Grant că varianta Chirilă este cea mai potrivită.

În primul an aș vrea să fac o selecție riguroasă. Apoi, vreau să creez automatisme de joc, după care în al treilea an vreau titlul în România, obligatoriu! Urmează performanță în Europa, cu obligativitatea vânzării a doi jucători la echipe tari de pe continent. Astfel, echipa s-ar autofinanța, iar în locul jucătorilor care vor fi vânduți trebuie să promovăm tineri pregătiți să facă față în echipă„, a spus Chirilă, pentru www.prosport.ro.

Exact același proiect era propus de Chirilă și la Dinamo, în 2011, dar acționarii din „Ștefan cel Mare” l-au ales până la urmă pe Liviu Ciubotariu.

Am discutat cu Mircea Lucescu, e ca un tată pentru mine, el m-a ajutat și m-a învățat tot ce știu. L-am rugat, l-am implorat chiar, să vină alături de mine la „U”. El are bani, poate cumpăra jumătate din România. Sper să ne ajute cu orice, cu jucători împrumutați, cu sfaturi, dacă nu vrea să se implice financiar„, declara Ana Maria zilele trecute. Acum, oficialul lui „U” a acceptat sfatul lui Lucescu și l-a numit pe Chirilă, tocmai pentru a crea climatul necesar unei implicări a lui „Il Luce” în „capitala Ardealului”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×