Amicalul anului, în pericol să nu se mai dispute!** Barcelona și-a anunțat amicalele din această vară: Dinamo nu apare încă pe listă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea din Ștefan cel Mare negociază disputarea unui meci amical de cinci stele încă din iarnă.

„Câinii” au demarat tratativele cu cei de la FC Barcelona, iar negocierile se anunțau destul de avansate, fiindcă se anunțase că pe 11 august ar trebui să se dispute cel mai important show fotbalistic de după Revoluție.

Numai că, cei de la Barcelona au anunțat lista cu amicalele pe care le vor disputa în această vară, iar Dinamo nu apare printre adversari.

Mai mult, catalanii au programat pe 12 august un meci cu Udinese în cadrul „trofeului Gamper”, acest amical cu echipa italiană fiind în contul transferului lui Alexis Sanchez la Barcelona.

Rămâne de văzut zilele următoare dacă acest calendar va suferi modificări pentru ca amicalul dintre Dinamo și Barcelona să se dispute în cele din urmă.

Iată programul amicalelor Barcelonei din această vară, conform celor de la fcbarcelonanoticias.com

Partidele cu steluță nu sunt deocamdată confirmate

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri