Ambiții mari la Brașov: „Putem obține punctaj maxim acasă”

Ambiții mari la Brașov:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După egalul obținut astăzi de "stegari" cu Șahtior lui Mircea Lucescu (0-0), Dinu Gheorghe este încrezător și se așteaptă ca Brașovul să câștige toate meciurile de pe teren propriu, în returul Ligii I.

Oficialul brașovean dă vina pe lipsa de experiență pentru seria de egaluri din tur, deși are în lot jucători precum Stelea, Ilyeș sau Măldărășanu.

"A fost un meci bun de pregătire, a avut ritm, agresivitate. Cred că și Răzvan și Mircea sunt mulțumiți. Ne așteaptă un retur în care putem face punctaj maxim acasă, dacă ne pregătim corespunzător. Am avut o serie de egaluri în tur, atunci când s-a văzut lipsa de experiență a unor jucători", a declarat Dinu Gheorghe la gsptv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire

Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri

Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...

Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită

Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×