„Am tremurat mult!”** Ce l-a nemulțumit pe Stoichiță și cum a ‘câștigat’ jumătate de echipă pentru meciul care îl readuce în luptă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua câștigă la Chiajna prin golurile lui Iliev și Martinovic și revine la cinci puncte de liderul de la CFR. Stoichiță a declarat după meci că diferența de valoare s-a văzut: „Vom vedea la sfârșit unde vom ajunge”, spune antrenorul.

„Principalul obiectiv era să câștigăm astăzi. Sunt mulțumit că băieții mi-au respectat indicațiile tactice și am reușit să speculăm toate „fisurile” din angrenajul lor. Îi felicit pe băieți. Și adversarii au jucat bine, însă diferența de valoare dintre Steaua și Chiajna se vede imediat„, a declarat Stoichiță la Dolce Sport

„Nu mă uit la ceilalți până la final”

„Avem joi un meci greu, cu o echipă care va încerca să strângă puncte. Noi vrem să strângem cât mai multe puncte și să terminăm cât mai sus. Nu mă uit la ceilalți până la final”,
a mai spus antrenorul.

Cum a câștigat Lippi jumătate de echipă!

„În primul 11 am avut 6 jucători proaspeți, care nu au jucat în meciul anterior. E bine că am astfel de jucători și putem menține o doză de prospețime. Din ce am înțeles, eliminarea lui Chipciu a fost corectă, dar mi s-a spus că am avut gol valabil la 1-0. Dacă făceam 2-0, nu se mai ajungea nici la eliminarea lui Chipciu. Nu cred că arbitrul a vrut să greșească, dar am tremurat mult din cauza acelei greșeli”
, a mai declarat Stoichiță

„Dacă mi se face o propunere, poate mă gândesc să rămân”

„Nu mă gândesc acum la CFR, ce va fi va fi. Eu vreau să-mi fac treaba cât mai bine în cele două săptămâni cât mai am contract aici. Dacă mi se va face o altă propunere, poate mă voi gândi„, a mai declarat Mihai Stoichiță

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut