„AM GREȘIT! Joc și fără bani”

„AM GREȘIT! Joc și fără bani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adefemi s-a întors după aproape trei luni în Giulești. Nigerianul se înțelesese cu formația austriacă Rheindorf Altach, cu care s-a și pregătit câtva timp. Presat de memoriul depus de giuleșteni la FIFA și amenințat cu suspendarea, fundașul a revenit în Giulești.

De ce ai plecat din România?

Nu mai fusesem plătit de ceva timp, a fost și acea problemă cu viza. Am considerat că plecarea la Altacht va fi benefică pentru mine. Nu a fost însă așa. Am greșit. Trebuie să ne înțelegem, să uităm trecutul! Și să mergem împreună mai departe.

Cum te-au primit colegii?

Nici înainte să plec nu am avut nimic de împărțit cu nimeni. M-au primit bine. Nu au fost probleme. Oficialii mi-au spus că au nevoie de mine.

În Austria, te-ai mai interesat de soarta Rapidului?

Cât timp nu am fost în România, am citit pe internet totul despre Rapid. Am văzut că s-a schimbat antrenorul și că echipa se bate pentru primele locuri.

„Dinamo nu e Manchester!” 

Totuși sunt probleme cu plata salariilor… În condițiile astea, se mai poate vorbi de câștigarea campionatului?

Toată lumea vrea să câstige ceva pentru club, chiar și fără bani. De ce nu?! Vreau și eu să fac ceva aici. Să-mi aduc contribuția la câștigarea campionatului.

Urmează o partidă importantă, cu Dinamo…
E un meci mare! Dacă îi batem, îi aducem jos, și e bine să-i avem mai aproape de noi în clasament. Nu cred că Dinamo e Manchester! N-am auzit de „câinii roșii”, dacă așa se numesc nu e nicio problemă, eu sunt rapidist, adică am viteză! Ce dacă ei sunt „câini“?!

Riscă o amendă record!

Giuleștenii nu s-au hotărât în privința amenzii pe care Adefemi o va primi la Rapid. Recent, directorul general al giuleștenilor, Grigore Sichitiu, anunța că nigerianul va fi sancționat pentru fiecare zi de întârziere la antrenamente. „Chiar dacă s-a întors la echipă, Adefemi va fi sancționat financiar”, spunea oficialul. Nici tehnicianul Marian Rada nu-i poate garanta momentan postul de titular: „Adefemi a lipsit mult, deocamdată nu intră în vederile mele”.

78 de zile a lipsit Adefemi nemotivat de la antrenamentele Rapidului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…