„Am făcut bine că am plecat de la Dinamo!”** Vezi ce spune Dănciulescu despre situația lui Zicu!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul atacant al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, spune că în
perioada cât a fost jucător al echipei din Ștefan cel Mare nu a
avut probleme în privința banilor, dar este fericit că s-a realizat
transferul în Spania. Dănciulescu a afirmat că cel puțin până în
vară nu se gândește să revină la Dinamo. Fostul vârf al „Câinilor”
este de părere că s-au făcut multe greșeli la clubul din Ștefan cel
Mare, dar își exprimă încrederea că toate problemele se vor rezolva
în această pauză intercompetițională.

„E o problemă personală a lui Zicu. Zicu este cel mai
bun fotbalist din Liga I, în opinia mea. Venind după accidentare,
se aștepta să i se acorde mai multe șanse. Eu cât am fost la Dinamo
nu am avut probleme cu banii. Îmi lipsețte puțin Dinamo, dar cred
că am ales bine venind în Spania. Nu se problema revenirii cel
puțin până în vară. Nu a fost o stabilitate pe banca tehnică și
fiecare are o parte din vină. Cine greșește trebuie să plătească.
Așa se întâmplă și în Spania. Cred că în această iarnă se vor
rezolva toate problemele la nivelul conducerii”
, a
declarat Ionel Dănciulescu la sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…