„Am emoții, dar trăiesc cu speranța că nu vom retrograda. Poli Iași nu stă în 80.000 de euro, banii pentru licență”

„Am emoții, dar trăiesc cu speranța că nu vom retrograda. Poli Iași nu stă în 80.000 de euro, banii pentru licență”
  • Publicat:

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat că are emoții privind viitorul echipei din Copou, dar că nu se sperie atât de tare. Edilul este încrezător că Poli nu va retrograda în acest sezon, mai cu seamă după evoluțiile și rezultatele bune din ultimele meciuri ale elevilor lui Mircea Rednic.

„Am emoții privind viitorul echipei, dar nu sunt atât de speriat. Chiar dacă echipa ar fi trebuit să fie mai sus în clasament, cred că în ultimele meciuri a arătat o altă față și asta ne dă dreptul să fim optimiști. Revenirea pe teren va fi însă foarte grea. După ce ieșim din pandemie nu vom putea umple stadioanele. Va fi în continuare un moment critic care va fi restartat ușor-ușor. Orice club poate să retrogradeze, dar nu cred că se va ajunge la o situație dramatică. Nu cred că Poli Iași stă în 80.000 de euro, banii necesari pentru licență. Acum toată lumea trebuie să se concentreze pe ce mai este de jucat. Eu trăiesc cu speranța că nu vom retrograda”, a declarat primarul Mihai Chirica pentru site-ul clubului ieșean.

Edilul vede Iașiul în Champions League. Cu o condiție

În ciuda faptului că Politehnica Iași traversează o perioadă extrem de grea atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv, perspectivele clubului sunt dintre cele mai optimiste în viziunea primarului Mihai Chirica. Acesta a declarat că vede Poli Iași în Champions League în următorii ani, cu condiția să aibă un stadion de nivel european.

„Aș vedea Iașiul în Champions League, dar prima condiție este să avem un stadion de Champions League. Altfel, vom fi un fel de Vaslui, care a investit și tot a investit și a murit pentru că nu a avut un stadion care să atragă spectatori plătitori care să ajute clubul să supraviețuiască, să-l facă vizbil. Vrem un club european, trebuie să avem un stadion de ligă europeană. Punct!”, a mai spus primarul Iașiului.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele