Altul la butoane

Altul la butoane
  • Publicat:
  • Actualizat:
Ionuț Lupescu își caută un înlocuitor, dar se va ocupa de “plasarea“ arbitrilor până la finalul actualului campionat. După ce va renunța, „Kaiserul“ ar vrea ca de acest capitol să se ocupe tot un fost jucător, și nu un personaj provenit din lumea arbitrajului. În acest sens, Lupescu s-a gândit la Ioan Timofte și la Jean Vlădoiu, doi foști colegi de generație.

El vrea să propună Comitetului Executiv una dintre aceste variante, socotind că e mai bine ca delegarea arbitrilor să fie făcută de un neutru.

"Am încercat și înainte să dau cuiva această responsabilitate, dar nu am găsit pe nimeni care să accepte. De aceea am preluat-o eu", a declarat Lupescu, aprig contestat în această perioadă de conducătorii de cluburi. Cel mai mare dușman rămâne Marian Iancu, patronul lui Poli Timișoara având câteva replici acide și ieri.

"Lupescu are un discurs mai mult decât penibil! S-a stabilit până acum vreo sancțiune pentru Lupescu dacă greșește o delegare și un arbitru strică meciul?", a spus printre altele Iancu.

La fel de deranjat, Dumitru Dragomir a spus doar atât: "Dacă va fi balamuc, FRF trebuie să răspundă! Noi am tras un semnal de alarmă".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele