„Alibec mă enervează! Mi-a dat foarte multe goluri”

  • Publicat:
„Alibec mă enervează! Mi-a dat foarte multe goluri”

Portarul echipei Gaz Metan Mediaş, Răzvan Pleşca, spune că cel mai periculos atacant din Liga 1 este Denis Alibec.

Goalkeeperul susține că și Budescu, legitimat la Astra acolo unde e coleg cu Alibec, e o amenințare pentru adversari, dar că acesta preferă să-i paseze lui Denis.

„La ora actuală, Denis Alibec e cel mai periculos atacant din campionatul nostru. Mă enervează, mi-a dat foarte multe goluri. Şi Budescu e periculos, dar el nu prea dă la poartă, mai mult îl caută pe Alibec”, a spus Pleşca, la PRO X.

  • Astra Giurgiu este pe locul 4 în play-off, în timp ce Gaz Metan Mediaş ocupă locul 6.

Denis Alibec se antrenează acasă, la Mangalia, până la reluarea campionatului. „Am vorbit cu Denis, el se antrenează și cel mai nefericit e cățelul lui. Îl solicită, îl ia cu el la alergare, nu e obișnuit cu ritmul. Chiar mi-a arătat o poză la finalul alergării, când cade lat, cățelul dormea langă el. Budi (n.r. Constantin Budescu) face antrenament, a trecut peste problemele cu gamba. După întreruperea campionatului, chiar în lunea aceea următoare ar fi trebuit să intre în programul echipei”, a spus Bogdan Andone, antrenorul Astrei.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că s-ar putea relua sezonul pe 5 iunie. În plus, s-a prelungit cu o lună perioada în care cluburilor pot depune actele pentru obţinerea licenţei. „În primul rând, s-a luat în calcul scenariul reluării meciurilor în Liga 1, începând cu data de 5 iunie, oferind echipelor trei săptămâni de pregătire în prealabil, din data de 16 mai, odată cu expirarea celei de a doua stări de urgenţă, decretată în ţara noastră, obiectivul principal fiind disputarea tuturor meciurilor din ediţia 2019/2020 a campionatului”, se arată într-un comunicat al LPF.

De asemenea, LPF a scris şi despre contractele jucătorilor care expiră la finalul sezonului: „Nu în ultimul rând, s-a căzut de acord, între cluburile din Liga 1 şi sindicatul jucătorilor profesionişti, AFAN, de a înainta către FRF un pachet de măsuri şi propuneri de modificări regulamentare, care să permită cluburilor membre ale LPF şi FRF să poată prelungi contractele jucătorilor până la finalizarea ediţiei de campionat actuale, în această situaţie aflându-se 36% din jucătorii profesionişti legitimaţi la cluburile membre LPF”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Atenție, români! Este obligatoriu de la 31 decembrie și sunt vizați toți cetățenii care locuiesc la bloc
Atenție, români! Este obligatoriu de la 31 decembrie și sunt vizați toți cetățenii care locuiesc la bloc
UE va consolida securitatea energetică după incidentele Nord Stream. Borrell: Sunt rezultatul unui act deliberat
UE va consolida securitatea energetică după incidentele Nord Stream. Borrell: Sunt rezultatul unui act deliberat
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
Este ştirea momentului în România. Aşa ceva!
Este ştirea momentului în România. Aşa ceva!
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
Așa se explică totul! Ce studii și câte clase are Cristi Mitrea, de fapt. Adevărul despre concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” de la Pro TV
Așa se explică totul! Ce studii și câte clase are Cristi Mitrea, de fapt. Adevărul despre concurentul de la „Sunt…
CE LE FĂCEA Visarion Alexa femeilor care veneau la spovedit! Adevărul s-a aflat abia acum
CE LE FĂCEA Visarion Alexa femeilor care veneau la spovedit! Adevărul s-a aflat abia acum
18 lei, o sticlă de ulei de floarea-soarelui, din decembrie
18 lei, o sticlă de ulei de floarea-soarelui, din decembrie
Impactul COVID asupra creierului. Analiza pe care trebuie să o faci dacă simptomele neurologice persistă
Impactul COVID asupra creierului. Analiza pe care trebuie să o faci dacă simptomele neurologice persistă
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Avion de pasageri din Singapore, escortat de avioane militare după o ameninţare cu bomba
Avion de pasageri din Singapore, escortat de avioane militare după o ameninţare cu bomba
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
BMW a lansat cel mai frumos SUV din ultimii ani. XM merită toată atenția
BMW a lansat cel mai frumos SUV din ultimii ani. XM merită toată atenția
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!