Alexa:** „Steaua a fost mai bună decât ne așteptam!”

Dan Alexa, revenit pe gazon în partida cu Steaua după o absență de aproape o lună, a declarat că Steaua le-a dat o replică dârză bănățenilor și crede că atuul Timișoarei a fost unitatea. "S-a văzut că am revenit după o lună. M-am lovit la genunchi, dar sper sa fie bine. Am vomitat în timpul meciului din cauza căldurii. Steaua a fost mai bună decât ne așteptam, credeam că vom avea un meci mai ușor. Au avut o posesie bună. S-a văzut că au venit să câștige, au jucat foarte ofensiv. Steaua ne-a dominat, însă noi am reușit să stăm uniți", a spus Alexa la gsptv.
Alexa:** "Steaua a fost mai bună decât ne așteptam!"

Dan Alexa, revenit pe gazon în partida cu Steaua după o absență de aproape o lună, a declarat că Steaua le-a dat o replică dârză bănățenilor și crede că atuul Timișoarei a fost unitatea.

"S-a văzut că am revenit după o lună. M-am lovit la genunchi, dar sper sa fie bine. Am vomitat în timpul meciului din cauza căldurii. Steaua a fost mai bună decât ne așteptam, credeam că vom avea un meci mai ușor. Au avut o posesie bună. S-a văzut că au venit să câștige, au jucat foarte ofensiv. Steaua ne-a dominat, însă noi am reușit să stăm uniți", a spus Alexa la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]