Alexa, impresionat de Sânmărtean: „E cel mai bun jucător din Liga 1. Păcat că a explodat târziu, trebuia să aibă zeci de meciuri la națională”

Alexa, impresionat de Sânmărtean:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Plecarea lui Bourceanu a fost suplinită cu brio de Lucian Sânmărtean, căruia Reghecampf i-a rezervat un nou rol față de cel avut la Vaslui: mijlocaș central. Dan Alexa, tehnicianul Timișoarei (adversara de sâmbătă seară a campioanei) a vorbit la superlativ de mijlocașul de 34 de ani.

De doar câteva săptămâni a avut nevoie Sânmărtean alături de noii săi coechipieri pentru a deveni un jucător indispensabil în mecanismul campioanei. În ciuda vârstei, mijlocașul evoluează aproape perfect, interpretând excelent rolul de regizor distribuit de staff-ul tehnic al roș-albaștrilor.

Înainte de confruntarea din această seară, Dan Alexa, antrenorul lui ACS Poli, a recunoscut că, în măsura în care ar fi nevoit să nominalizeze un singur jucător de care să se teamă, din lotul Stelei, acesta ar fi Sânmărtean.

Din punctul meu de vedere, Sânmărtean e cel mai bun jucător din campionatul nostru. Din nefericire, a explodat târziu. Chiar îmi pare rau pentru el fiindcă a fost un fotbalist care până acum ar fi trebuit să aibă zeci de meciuri în echipa națională. El face diferența meci de meci, nu vedeți? Dacă își ia viteza de joc e foarte periculos și e letal. Nu mă surprinde că Reghe l-a pus mijlocaș central, el verticalizează mereu, în centru are spațiu, stânga, dreapta, se simte în largul său.„, a spus Alexa, pentru Dolce Sport, nu înainte de a dezvălui care sunt așteptările în legătură cu partida de sâmbătă seară: „Vreau atitudine și determinare cu Steaua. Vreau jucători care să pună piciorul. Nu chiar ca mine, că eu mai saream calul de multe ori împotriva Stelei. Am jucat împotriva ei de vreo 13-14 ori și am fost eliminat de 3 ori. Câte galbene am luat? Nu mai știu, multe rău, vreo 30 cred. Hahaha„, s-a amuzat Alexa la Dolcesport.

2 goluri în 7 meciuri disputate în campionat are Sânmărtean pentru Steaua. 7 goluri bifase mijlocașul în sezonul trecut, la Vaslui (cea mai productivă stagiune a jucătorului)

  • Antrenorul lui ACS Poli Timișoara este cel mai tânăr „principal” din Liga I, 34 de ani și cinci luni. Pe locul 2 e Stoican: 37 de ani și patru luni.
  • Alexa a antrenat doar două meciuri în Liga I la ACS, 0-2 acasă cu Vaslui și 2-1 la Chiajna, cu Viitorul.

Partida Timișoara – Steaua se joacă sâmbătă seară, de la ora 21:30. Partida e transmisă de DigiSport și în format live-text pe www.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen