Alexa crede în salvarea bănățenilor: „Urmează meciul cu Ceahlăul, depinde doar de noi. Timișoara se va salva”

Redactor:
Bitescu Wili
Alexa crede în salvarea bănățenilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oțelul Galați a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ACS Poli Timișoara. Golul a fost înscris de Lovin, în minutul 62, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.

După fluierul final, jucătorii și staff-ul bănețenilor au sărit la arbitrul Ovidiu Hațegan, căruia i s-a reproșat că nu a mai permis executarea unei lovituri de colț, fluierând finalul meciului. La microfonul Dolce Sport, Dan Alexa, antrenorul lui ACS, a declarat că este mulțumit de arbitraj.

„Nu vreau să comentez arbitrajul. Oțelul a fost mai bună până a marcat, nouă ne-a aparținut ultima jumătate de oră. Urmează meciul cu Ceahlăul, depinde doar de noi. Dacă ne câștigăm punctele, suntem salvați. Timișoara se va salva.

Știam ce probleme sunt când am ajuns aici. Sunt mulțumit de jucătorii pe care îi am. Sper să îl recuperăm până la următorul meci. Supărarea mea a fost că a prelungit prea puțin, aveam corner. Dacă jucam ofensiv nu aveam nicio șansă”, a spus Dan Alexa la Dolce Sport.

Echipele de start:

Oțelul Galați: Goicoechea – Tritz, Sipovici (Sîrghi ’75), Prestia, Popescu – Giurgiu, Lovin (Milea ’71), Cooper, Marquinhos – Astafei, Henrique (Tudorie ’76).
Antrenor: Ewald Lienen.

ACS Poli Timișoara: Nuno Claro – Belu, Șeroni, Mera (Nanu ’69), Morariju – Popovici, Scutaru, Poparadu, Gorobsov (Trandu ’57), Boldea (Bălace ’46) – Szekely.
Antrenor: Dan Alexa.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen