Al doilea demis în Liga 1? „E nevoie de o schimbare, de obicei plătește antrenorul”. Daniel Oprița și discursul unui tehnician resemnat

Al doilea demis în Liga 1?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Oprița a apărut resemnat la interviul de la finalul partidei cu Hermannstadt. Antrenorul ilfovenilor și-a asumat toate erorile comise în teren de jucătorii săi și a spus că oficialii clubului vor lua cu sigurnață o decizie în privința sa după înfrângerea cu 4-0.

„Multe n-ar mai fi de spus după rușinea care s-a întâmplat în teren. Un joc slab, multe greșeli… e inadmisibil să ne comportăm așa la Liga 1. Îmi asum aceste greșeli. Voi discuta cu conducerea, să vedem ce trebuie făcut. Cu sigurnață e nevoie de o schimbare. Postul unui antrenor e mereu în pericol. După meciul de astăzi e clar că se va lua o decizie. De obicei plătește antrenorul.

Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat astăzi, nu pot să mă gândesc la următorul meci. Nu vreau să dau vina pe un anume jucător, toți suntem de vină. Cel mai vinovat sunt eu, pentru că eu iau deciziile și trebuie să mi le asum. Dacă la antrenament facem ceva și la meci facem altceva, înseamnă că e tot vina mea. Nu vreau să comentez despre niciun jucător”, a spus Daniel Oprița, care ar putea deveni al doilea antrenor din Liga 1 demis în acest sezon după Edi Iordănescu, la finalul meciului cu Hermannstadt.

Hermannstadt a jucat aproape perfect în meciul cu Voluntari, reușind să înscrie trei goluri în prima parte, după o prestație slabă a defensivei adverse. A urmat eliminarea lui Drăghia din repriza secundă, iar din acel moment sibienii n-au mai forțat, dar au reușit să mai puncteze o dată.

După primele cinci etape, FC Voluntari are un singur punct și e singura formație care n-a înregistrat niciun succes în Liga 1 Betano. Cu un golaveraj de -8, trei goluri marcate și 11 primite, ilfovenii ocupă liniștit ultima poziție, la trei lungimi de Concordia Chiajna, penultima clasată.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele