Ajutor din spatele porții

Ajutor din spatele porții
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sosirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică a Rapidului a adus
mai multe schimbări în organizarea staffului tehnic. Tehnicianul
giuleștenilor a venit cu o idee nouă pentru Liga I.

Dacă până acum antrenorul cu portarii lua loc pe banca de
rezerve, vineri, la meciul cu FC Vaslui (scor 2-0), Șumudică l-a
trimis pe Dumitru Iordan să urmărească partida din spatele porții
și să-l ajute pe portarul Mircea Bornescu (foto) în momentele
delicate.

Indicații
și pentru Bornescu

Sarcina lui Dumitru Iordan a fost aceea de a urmări atent jocul
apărării rapidiste și să remedieze greșelile care pot apărea în
timpul celor 90 de minute. „Mi-a plăcut foarte mult cum s-a
mișcat Marcos Antonio, a avut o evoluție foarte bună pe par­cursul
jocului”,
a spus Iordan.

De asemenea, s-a observat că în timpul disputei cu echipa
pregătită de Lopez Caro, antrenorul rapidist l-a ajutat pe Mircea
Bornescu să-și dirijeze apărarea pentru a evita problemele la
poarta sa. „În Austria, Marius Șumudică mi-a cerut să stau
în spatele porții să urmăresc jocul, să fiu atent la evoluția
portarului, dar și a fundașilor laterali. Nu știu dacă vineri seara
am putut să mă fac auzit în vacarmul creat de suporteri în
Giulești”,
a declarat antrenorii cu portarii Dumitru
Iordan.

„Acest lucru se practică atunci când ai un portar tânăr.
La Mircea nu este cazul”,
Dumitru Iordan, antrenor cu
portarii Rapid.

Jandarm, bătut de
jandarmi

Un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi
Vaslui a fost bătut de colegii din București, care l-au confundat
cu un membru al galeriei FC Vaslui.

Un jandarm din Vaslui a fost lovit cu sete de colegii săi de la
București în timpul evenimentelor produse pe Podul Grant, vineri
noaptea, când geamurile unui autocar al fanilor moldoveni au fost
sparte de suporterii echipei Rapid. Subofițerul însoțea, în civil,
cele două autocare cu suporteri ai FC Vaslui, alături de un alt
coleg din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean.

În momentul în care s-a produs atacul asupra autocarului, iar
suporterii vasluieni au ieșit din mașini pentru a se feri de
pietrele aruncate de giuleșteni, subofițerul a coborât și a
încercat să-i liniștească pe cei din galeria FC Vaslui. Cum în zonă
au apărut mai multe echipaje ale Jandarmeriei București,
subofițerul s-a crezut la adăpost, însă a încasat câteva
lovituri.

„Ne-au
alergat fără motiv”

„Jandarmii ne-au lovit și ne-au alergat fără motiv, deși cei
care au pornit scandalul au fost fanii rapidiști. În urma
intervenției jandarmilor din București a avut de suferit și unul
dintre colegii lor, din Vaslui, care a încasat câteva lovituri
pentru simplul fapt că era îmbrăcat în civil. Din câte ni s-a spus,
se pare că i-ar fi alunecat unui jandarm bastonul din mână și a
ajuns în piciorul colegului său din Vaslui”, povestesc

100 de fani
moldoveni au încurajat echipa lui Lopez Caro la meciul de vineri
seară, din Giulești

20 de ultrași
rapidiști i-au atacat pe suporterii veniți de la Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…