Adunarea Generală în care nu s-a întâmplat nimic. Reprezentanții cluburilor nu au adus în discuție schimbarea sistemului competițional. FOTO | S-a dormit intens în timpul ședinței, iar tonul l-a dat Iorgulescu

Autori: Florin Marian, Sorina Oprițescu Publicat: 30 Mar. 2015, 13:22 Actualizat: 30 Mar. 2015, 16:57 Liga 1

Luni, 30 martie, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc Adunarea Generală, una în care a fost votat programul pe următorii cinci ani al lui Răzvan Burleanu și federalii din jurul său, s-a vorbit despre organizarea unei gale pentru oamenii de fotbal și a fost aprobat bugetul. Nicio vorbă despre schimbarea sistemului competițional din partea celor aproape 200 de membri ai AG.

13:45 S-a încheiat Adunarea Generală, una în care nu s-a întâmplat nimic, dar absolut nimic. S-a votat tot ce s-a putut, s-au ținut discursuri lungi și plicticoase, au fost prezentate planuri realiste și nu prea, rămâne doar timpul să își spună cuvântul. Reprezentații cluburilor din Liga 1 nu au îndrăznit să ridice problema sistemului competiționat, astfel că rămâne cum s-a stabilit.


13:30 Președintele FRF vorbește acum despre mărirea numărului de serii la Liga 3, de la 6 la 8. Singura problemă? În acest moment sunt cinci. Știe Burleanu despre ce vorbește, nu zicem nu.


13:15 A reînceput ședința, iar acum Răzvan Burleanu își prezintă planurile pentru următorii cinci ani:

  • calificarea echipei naționale la toate cele trei turnee finale (CE 2016, CM 2018, CE 2020)
  • creșterea substanțială a numărului de practicanți și de persoane implicate în fenomenul fotbalistic
  • dezvoltarea fotbalului feminin și a futsalului
  • construirea unei culturi organizaționale care să devină suport pentru performanța sportivă
  • creșterea atractivității și a vizibilității jocului de fotbal

Și ceva ne spune că vor mai adormi oameni în sală după cele 30 de minute în care președintele FRF va vorbi de zor: „Când am căutat proiectele fostei conduceri, am găsit doar două foi A4”, a început acesta. Ne întrebăm dacă și peste doi ani își va începe discursul sarcastic, la adresa lui Mircea Sandu, care nu mai este președinte al federației de un an.

PS: Dumitru Firu, domnul pe care vi l-am prezentat mai jos, doarme și în a doua parte a ședinței. Acum, cu burta plină.


13:00 Ce face reprezentantul Viitorul FCM Craiova, Dumitru Firu, la Adunarea Generală? Doarme profund, motiv pentru care cei din jur îl iau peste picior, votează pentru el și o trimit pe secretara lui Răzvan Burleanu pentru a-l trezi din visare, că doar e pauză și trebuie să mai și mănânce câte ceva, nu? Nu îl judecăm foarte tare, din informațiile pe care le avem, la hotel, duminică seara, cei din Adunarea Generală s-au distrat pe cinste.


12:50 Din informațiile ProSport, AJF Dolj este reprezentată în Adunarea Generală de Silviu Bogdan, al cărui mandat a fost anulat în justiție pentru că a falsificat documente. Federația Română de Fotbal a fost înștiințată săptămâna trecută de acest lucru, dar nu pare să-i fi păsat. Astfel, Sivliu Bogdan votează de zor bugete și programe, fără să aibă dreptul să facă asta.


12:20 Pauză de o jumătate de oră. Nu de alta, dar câte discursuri și cifre să mai poată suporta oamenii din sală? A venit și Anghel Iordănescu la Adunarea Generală. Se reface naționala, cine mai e convocat în sală? Chivorchian, secretarul general al FRF, i-a pus pe cei prezenți la ședință să îl aplaude pe selecționer. Pentru ce, nu știm. Sigur nu pentru victoria răsunatoare împotriva celor din Insulele Feroe.

Evident că bugetul a fost aprobat. De ce să existe semne de întrebare în privința lui? Urmează „Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”, prezentat de Burleanu. Pentru asta chiar e nevoie de o pauză.


12:00 Managerul financiar al Federației Române de Fotbal, Dîmbean, prezintă bilanțul financiar din ultimul an. Evident, spune că cei din vechea conducere își trecuseră în bilanț veniturile de la UEFA în avans, ceea ce nu este corect. De asta erau ei pe plus, iar noua conducere se chinuie, da. Și puteți să vedeți în cea de-a doua poză și planurile lui Răzvan Burleanu pentru 2015. Cifre aruncate în ochii membrilor, care nu au de ales decât să îl creadă pe președintele FRF.

Spre exemplu, din ceea ce este prezentat pe slide-uri, rezultă că în 2014, venitul FRF a fost mai mare cu 1,17 milioane de euro. Burleanu insistă că a ieșit pe plus, asta deși au fost scoase la iveală documente și a fost nevoit să explice de ce federația a ieșit pe minus cu aproape patru milioane de euro. Mai mult decât atât, Burleanu estimează cum FRF va ieși în 2015 pe plus: 6.5 milioane de euro. E cineva în sală care să îl creadă? „În 2016 ne propunem să excelăm financiar”, anunță Dîmbean.


11:50 Gabi Szabo nu este prezentă la Adunarea Generală, astfel că se trage rapid la următorul punct de pe ordinea de zi: alocuțiune Alin Petrache, președintele COSR. Între timp, se mai votează și dezafilieri. Printre ele, Gloria Bistrița, locul în care a început fotbalul Lucian Sânmărtean, mijlocașul celor de la Al Ittihad.


11:45 Președintele LPF, Gino Iorgulescu, trage un somn sănătos la Adunarea Generală: „Nu ridică nici măcar capul atunci când membrii AG votează diverse lucruri”, ne anunță Florin Marian. Lângă el se află Valeriu Argăseală, care stă pe telefon încă de la intrarea în sală. Dacă ar fi să fim răutăcioși, am spune că sperăm ca oficialul Stelei FCSB să aibă telefonul pe silențios, nu cumva să-l deranjeze pe Iorgulescu din visare. Dar nu suntem răutăcioși și îî urăm somn ușor și vise frumoase.


11:40 Gata, am aflat și de este prezent Răzvan Raț la o Adunare Generală în care nu ar avea ce căuta. Căpitanul le oferă membrilor afiliați explicații pentru jocul slab al naționalei cu Insulele Feroe. Dă vina pe calitatea gazonului și pe ratările alor noștri. Normal.


11:35 Spaniolul și-a încheiat discursul, aproape la fel de lung ca cel al lui Burleanu, care evident că nu s-a încadrat în cele trei minute promise pe ordinea de zi. Va pleca din România cu o plachetă din partea federalilor. Mai urmează încă două alocuțiuni, Alin Petrache și apoi Gabi Szabo: „Nani, nani. Mai ales că s-a dat ora înainte și e dificilă acomodarea”, ne anunță reporterul ProSport prezent la sediul FRF.


11:23 Bun, am ajuns să fim felicitați pentru o victorie la limită cu cei din Insulele Feroe. Villar, președintele federației spaniole, are numai cuvinte de laudă pentru jocul nostru de duminică seara, unul pe care fiecare suporter în parte ar vrea să-l uite cât mai curând. Acesta a transmis un mesaj cordial din partea lui Platini pentru FRF.

Iar în timp ce Villar vorbește, Iorgulescu aproape că ațipește. Pe cine interesează laudele și mesajele din partea altora? Nu pe președintele LPF. Și Villar se laudă cu proiectele mărețe, semn că a băut apă după președintele FRF. Să-l înțelegem pe Iorgulescu, îl mângâie soarele pe spate. E dificil să nu adormi în asemenea cazuri.


11:15 Răzvan Raț, ieșit din cantonamentul naționalei după meciul cu Insulele Feroe, este prezent la Adunarea Generală. Nu înțelegem clar de ce a acceptat invitația lui Răzvan Burleanu și de ce ea a existat în primul rând. Căpitanul cu 103 selecții nu știa probabil la ce a răspuns afirmativ.


11:10 A fost ținut un moment de reculegere în memoria lui Nae Manea, cel răpus de o boală cruntă în urmă cu puține luni. Apoi, a început discursul lui Răzvan Burleanu: „Prezența dumneavoastră astăzi îmi demonstrează că facem și vom face lucruri care până acum nu s-au mai făcut”, și-a început președintele FRF discursul. Evident, a continuat cu un discurs lung despre juniori. Să îi reamintescă cineva faptul că cei de la U17 au ratat calificarea la Campionatul European, după ce a pierdut toate meciurile din grupă.

Sunt prezenți doar 184 de membri din 236. Este cvorum, bineînțeles. 17 din 18 președinți de Liga 1 sunt prezenți în sală. Vasile Avram nu a putut onora cu prezența la Adunarea Generală, pentru că se află la Tribunal pentru procesul deja cunoscut publicului, care implică un elicopter.


11:00 Gata, începe Adunarea Generală de la Federația Română de Fotbal. Alin Petrache, președintele COSR, cel care va vorbi în fața membrilor afiliați, este și el prezent în sală, alături de Burleanu. Președintele FRF va conduce Adunarea Generală, ajutat de secretarul general. Angel Maria Villar, președintele federației spaniole, asistă la ședință și ascultă primul discurs al lui Burleanu dintr-o serie lungă, probabil.


10:55 Președintele celor de la Steaua FCSB, Valeriu Argăseală, într-o discuție aprinsă cu secretarul general al FRF, Chivorchian. Sunt șanse mici să asistăm astăzi la vreo schimbare a sistemului competițional. Trebuia ca secretarul general al Federației Române de Fotbal să primească înainte cu 30 de zile o propunere în acest sens. Nu a primit-o. Totuși, dacă sunt unele cluburi care vor propune schimbarea sistemului de vot din sezonul viitor, se supune la vot, 2/3.

Cei care propun apoi se vor abține, deoarece există conflict de interese.


10:50 Reporterul ProSport, Florin Marian, a ajuns la sediul Federației Române de Fotbal, acolo unde parcarea este plină, iar membrii afiliați așteaptă ca ședința să înceapă. Afară, în spatele FRF, la o portavoce, cineva protestează. Nimic nou din acest punct de vedere. Ușor, dar sigur, oamenii de fotbal încep să intre în sală. Îi așteaptă o zi plină.


10:30 Iată și ordinea de zi de la Adunarea Generală, care în jumătate de oră va începe. Ne amuză faptul că Răzvan Burleanu și-a pregătit, pentru început, un discurs de doar trei minute. Ni se pare greu de crezut că președiintele FRF va reuși să se limiteze la un timp atât de scurt, într-o ședință atât de importantă.

Va fi prezentat bugetul, votat bugetul. Bani, bani, bani. Apoi „Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020” va fi prezentat în jumătate de oră membrilor afiliați federației. Aici parcă mai vine de acasă Răzvan Burleanu. Să vedem când și dacă vor avea timp membrii să discute despre sistemul competițional din sezonul viitor. Punctul 12 este un moment oportun pentru așa ceva.


Ședința membrilor afiliați federației, anunțată în urmă cu mai bine de o lună, ar fi trebuit să fie, în mod normal, una în care Răzvan Burleanu urma să-și prezinte planul strategic pentru anul în curs și nu numai. Președintele FRF a elaborat obiective precise și detaliate pe care promite să le pună în aplicare în perioada următoare. Planul federalilor este structurat în jurul a cinci obiective strategice pentru perioada 2015-2020:

  • calificarea echipei naționale la toate cele trei turnee finale (CE 2016, CM 2018, CE 2020)
  • creșterea substanțială a numărului de practicanți și de persoane implicate în fenomenul fotbalistic
  • dezvoltarea fotbalului feminin și a futsalului
  • construirea unei culturi organizaționale care să devină suport pentru performanța sportivă
  • creșterea atractivității și a vizibilității jocului de fotbal

Mai mult decât atât, FRF dorește prin „Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020” modificarea Codului Fiscal, astfel încât cluburile să nu mai fie nevoite să plătească TVA pentru transferurile jucătorilor. Prin această modificare, federalii doresc reducerea TVA de la 24% la 9% pentru accesul la evenimentele sportive. Totodată, FRF susține în planul elaborat că infracțiunile de corupție din sport urmează să fie incriminate distinct, prin modificarea Legii 78/2000 sau a Codului Penal.


Răzvan Burleanu va avea mâine o misiune dificilă la sediul FRF, acolo unde peste 200 de membri, amenințați de LPF, vor face tot posibilul să voteze modificarea sistemului competițional

Și totuși…

O Adunare Generală banală s-a transformat în una de interes în momentul în care a izbucnit un conflict între FRF și LPF. Pe ordinea de zi urmează să fie votată luni o chestiune importantă: modificarea structurii ediției de campionat 2015-2016 și păstrarea unui număr de 18 echipe în Liga 1. Răzvan Burleanu este constrâns să sprijine acest punct, pentru că anul trecut, în campania electorală, a susținut mărirea numărului de echipe în Liga 1, nu micșorarea:

„Burleanu a promis asta. Dacă nu își respectă programul, atunci ce rost mai are? Noi de asta l-am votat”, a declarat pentru ProSport președintele unui club din Liga 1, sub protecția anonimatului.

La începutul săptămânii, LPF, prin intermediul secretarului general Justin Ștefan, a avertizat membrii Adunării Generale: „În situația în care modificarea de desfășurare a Ligii 1 se va decide de un organism necompetent, respectiv Adunarea Generală a FRF, vor fi disponibile următoarele acțiuni: formularea unor plângeri penale pentru abuz în serviciu, sancționate cu închisoare de la 2 la 7 ani împotriva tuturor celor care vor vota introducerea unei astfel de chestiuni pe ordinea de zi, respectiv pentru modificarea formulei de desfășurare”.


Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a fost destul de clar atunci când i-a amenințat pe cei peste 200 de membri ai Adunării Generale care vor îndrăzni să strice planurile Ligii Profesioniste de Fotbal

„Ușor-ușor către DNA”

Contactat de ProSport în perioada respectivă, Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a vorbit despre Adunarea Generală de luni, 30 martie, preferând să păstreze distanță, dar avertizând în privința direcției spre care se îndreaptă acțiunile conducătorilor Ligii Profesioniste de Fotbal: „Nu mă interesează nici ce va fi la Adunarea Generală, nici ce susține Liga. Dar să nu se creadă că LPF și FRF sunt mai presus de cluburi. Cluburile țin Federația și Liga și nu invers. Liga e întreținută din banii pe care ei îi opresc de la cluburi. Eu nu am făcut așa ceva cât am fost președinte. Toate amenințările astea vor ajunge la DNA, mai devreme sau mai târziu. Abuzurile și încălcarea legilor și a regulamentelor se vor duce ușor-ușor către DNA”, a declarat fostul șef al LPF.


Mircea Sandu a avut și el o rugăminte pe care a adresat-o membrilor Adunării Generale

Scrisoarea deschisă a lui Mircea Sandu pentru cei din AG

Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a transmis prin intermediul Mediafax o scrisoare deschisă celor peste 200 de membri ai Adunării Generale, în care îi atenționează pe aceștia că Burleanu va prezenta un program care îi depășește cu doi ani de zile mandatul în curs, lucru fraudulos, în opinia sa: „Vreau să vă atrag atenția și să nu votați această lucrare, care aparține unui institut de sondare și în niciun caz unei structuri sportive. Este lipsită de finalitate, de răspunsuri la întrebări. […] Pe 5 martie 2014 ați votat programul de patru ani al candidatului ales și el trebuie respectat ad litteram, astfel trebuind organizate noi alegeri și votat un nou program.

Strategia propusă, pe lângă faptul că prezintă numai fabulații, se întinde cu doi ani mai mult decât limita de patru ani de mandat pe care îl are actualul președinte”, se arată în scrisoarea transmisă de fostul președinte al FRF în ceea ce privește „Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020” pe care îl va prezenta Burleanu la începutul ședinței de luni.

Autori: Florin Marian, Sorina Oprițescu Publicat: 30 Mar. 2015, 13:22 Actualizat: 30 Mar. 2015, 16:57 Liga 1
Pe aceeași temă
Doliu uriaş în showbiz! A murit, iar el e devastat: 'Din păcate, a decedat! A ales să 😢'
Doliu uriaş în showbiz! A murit, iar el e devastat: 'Din păcate, a decedat! A ales să 😢'
Unul dintre cei mai bogaţi români se zbate între viaţa şi moarte: Are COVID-19! Ce spun medicii
Unul dintre cei mai bogaţi români se zbate între viaţa şi moarte: Are COVID-19! Ce spun medicii
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului  pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Sumudica a luat-o RAZNA dupa golul dat cu VAR! I-a atacat pe oamenii de pe banca adversa! Imaginile fac inconjurul Europei
Sumudica a luat-o RAZNA dupa golul dat cu VAR! I-a atacat pe oamenii de pe banca adversa! Imaginile fac inconjurul Europei
Ce se întâmplă dacă nu te epilezi. De ce sunt partidele de amor mai intense
Ce se întâmplă dacă nu te epilezi. De ce sunt partidele de amor mai intense
Anunţ despre Mihai Budeanu. Fusese diagnosticat cu COVID şi se afla în stare critică, la Terapie Intensivă
Anunţ despre Mihai Budeanu. Fusese diagnosticat cu COVID şi se afla în stare critică, la Terapie Intensivă
Klaus Iohannis A ȘOCAT toată România. Cum a apărut azi președintele (FOTO)
Klaus Iohannis A ȘOCAT toată România. Cum a apărut azi președintele (FOTO)
Exclusiv. Ce se întâmplă în aceste momente cu Anamaria Prodan. Dezvăluiri făcute de o persoană apropiată
Exclusiv. Ce se întâmplă în aceste momente cu Anamaria Prodan. Dezvăluiri făcute de o persoană apropiată
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
Începe războiul? Tensiuni maxime între două puteri nucleare. Una dintre ele tocmai și-a provocat grav rivala de moarte
Începe războiul? Tensiuni maxime între două puteri nucleare. Una dintre ele tocmai și-a provocat grav rivala de moarte
😮S-a aflat adevărul! De ce divorţează Pepe? Anunţ de ultim moment al Poliţiei
😮S-a aflat adevărul! De ce divorţează Pepe? Anunţ de ultim moment al Poliţiei
Greșeala pe care o fac șoferii la volan și te lasă fără 435 de lei în buzunar. Poliția nu iartă
Greșeala pe care o fac șoferii la volan și te lasă fără 435 de lei în buzunar. Poliția nu iartă
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
Cum te poți îmbolnăvi stând în casă. Praful și chimicalele la care ești expus zi de zi în confortul locuinței
Cum te poți îmbolnăvi stând în casă. Praful și chimicalele la care ești expus zi de zi în confortul locuinței
A facut accident cu un BMW reparat după ce a fost declarat daună totală. Cum arată acum mașina?
A facut accident cu un BMW reparat după ce a fost declarat daună totală. Cum arată acum mașina?
După ce soţia i-a murit, bărbatul s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste un obiect ascuns și a trecut de la durere la mânie
După ce soţia i-a murit, bărbatul s-a apucat să-i golească dulapul. A dat peste un obiect ascuns și a trecut de la ...
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Imagini INTERZISE cardiacilor! Vedete prinse în timp ce făceau amor în public
Bulevard de 10 milioane de euro, la Oradea. Cum va arăta artera rutieră
Bulevard de 10 milioane de euro, la Oradea. Cum va arăta artera rutieră
Una dintre cele mai mari multinaţionale taie în carne vie şi concediază mii de angajaţi
Una dintre cele mai mari multinaţionale taie în carne vie şi concediază mii de angajaţi
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Flavia Mihășan este gravidă pentru a doua oară. „Spre deosebire de prima sarcină, de data asta...”
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
90% dintre șoferi nu știu să răspundă la această întrebare!
90% dintre șoferi nu știu să răspundă la această întrebare!
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Fosta gimnastă arată fabulos la 30 de ani
Lili Sandu a fost surprinsă alăptându-și copilul! Imaginea a devenit virală: ”Ești superbă” / FOTO
Lili Sandu a fost surprinsă alăptându-și copilul! Imaginea a devenit virală: ”Ești superbă” / FOTO