Adrian Mititelu Jr., critici acide pentru Valerică Găman după ce acesta a semnat cu rivala din Craiova: „Tata l-a forțat și l-a făcut fotbalist. Să vă povestesc ce a făcut în 2011”

Adrian Mititelu Jr., critici acide pentru Valerică Găman după ce acesta a semnat cu rivala din Craiova: „Tata l-a forțat și l-a făcut fotbalist. Să vă povestesc ce a făcut în 2011”
Jucatorul Valerica Gaman, de la Universitatea Craiova, urmareste un balon, in meciul cu FCM Tirgu-Mures, din etapa a IX-a a Ligii I, disputat pe stadionul “Transil” din Tirgu-Mures, luni, 27 septembrie 2010. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Lui Adrian Mititelu Jr., patronul lui FC U Craiova 1948, nu i-a picat prea bine transferul lui Valerică Găman la rivala CS Universitatea Craiova. Mai mult, fiul lui Mititelu a povestit cum îl impunea tatăl său în echipă pe fundașul în vârstă de 32 de ani.

Valerică Găman a jucat pentru echipa lui Adrian Mititelu în perioada 2006-2010, apoi a plecat la Dinamo. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Astra, Karabukspor, FCSB și Al-Shabab. În această vară Găman a semnat cu CS Universitatea Craiova!

Cum îl impunea în echipă Mititelu pe Găman!

Adrian Mititelu Jr. a povestit că întotdeauna echipa tatălui său începea cu Valerică Găman, apoi urmau și ceilalți jucători.

„N-aș vrea să vorbesc prea multe. Într-adevăr, generația ’89 din care face parte și Găman, a fost una de excepție. Cred că dacă nu apăreau acele probleme după venirea domnului Pițurcă în 2010, probabil că mulți ar fi ajuns mari fotbaliști ai României: Gângioveanu, Găman, Firțulescu, Silviu Lung jr, portar de mare clasă. Valerică a ales CSU. Îi urez multă baftă! Când vorbesc despre Găman, singurul moment care-mi vine în cap e momentul din 2011, când a fugit din cantonament. A dat cu piciorul la tot ce a făcut tatăl meu pentru el.

Îmi aduc aminte, în 2008, cum impunea antrenorilor să-l joace pe Găman. Era singura lui dorință: Găman plus 10 jucători. Fiind copil mai greșea, avea 19 ani. Se și vedea imediat, fiind fundaș central. Veneau antrenorii și-i ziceau tatălui meu: «Adi, greșește». O ținea pe a lui: «Găman plus 10 jucători». L-a făcut fotbalist! Evident, a contat și faptul că era talentat, dar tata a avut acest har de a-l forța. Și nu doar în cazul lui: cei menționați plus Bărboianu, Mihai Costea și mulți alții”, a declarat Adrian Mititelu Jr. pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]