Adi Petre, prezentat oficial la UTA Arad: „Bine ai revenit acasă!”. Clip video spectaculos, după plecarea din Italia

Călin MNERIERăzvan Bucur
Adi Petre, prezentat oficial la UTA Arad: „Bine ai revenit acasă!”. Clip video spectaculos, după plecarea din Italia

Cu doar câteva minute înainte de meciul cu FC Hermannstadt, UTA arad l-a prezentat oficial pe Adrian Petre prin intermediul unui clip video.

Formația arădeană i-a făcut o prezentare spectaculoasă jucătorului care s-a întors la Arad, după o aventură în Danemarca, la Esbjerg fB, apoi la FCSB și ulterior în Serie B, la Cosenza.

Adi Petre, prezentare spectaculoasă la UTA Arad

Petre va avea concurență în compartimentul ofensiv al UTA-ei, unde se va bate pentru un post de titular cu Liviu Antal, Roger, Albert Voinea, Valentin Buhăcianu, Ciprian Rus și Ioan Hora.

Petre, câștigător al Cupei României în sezonul precedent cu FCSB, ar putea debuta sub comanda lui Laszlo Balint în etapa următoare, pe terenul Chindiei Târgoviște.

Atacantul care peste patru zile împlinește 23 de ani a semnat contractul ce-l leagă din nou de echipa sa de suflet până în 2022. A făcut-o în prezența impresarului Cătălin Sărmășan, alături de care a urmărit meciul dintre noua și vechea sa echipă cu Hermannstadt, din cadrul etapei a 22-a a Ligii 1.

Lângă ei s-a aflat și Cristi Păcurar, cel care l-a crescut pe Petre la Atletico într-o generație din care mai fac parte Dennis Man, recent transferat la Parma sau Răzvan Oiadă (FCSB).

 

Adi Petre va încasa un salariu mult mai mic la Arad față de cel pe care îl primea la FCSB, unde încasa lunar câte 15.000 de euro.

„Va veni Adrian Petre la UTA. Nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că nu e jucător reprezentat de mine, dar știu că va veni. Va aduce un plus la echipă, are un talent incontestabil.

Dacă ne raportăm la situația lui, sincer vorbind, el are mai mare nevoie de UTA decât are nevoie UTA de el. UTA îi întinde o mână de ajutor. E profesionist, un băiat de mare caracter, iubește această echipă”, a spus Bogdan Apostu, agent apropiat clubului arădean.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro