ACS Poli, două amicale contra lui Udinese. Bănățenii au rezistat în primul meci!

ACS Poli a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu două amicale împotriva formației lui Francesco Guidolin, Udinese.
ACS Poli, două amicale contra lui Udinese. Bănățenii au rezistat în primul meci!

*ACS Poli a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu două amicale împotriva formației lui Francesco Guidolin, Udinese.

Partidele de la Manzano au reprezentat o ultimă repetiție „tare” înainte de primul meci din campionat, pe care nou-promovata îl va susține în prima etapă din noul sezon, contra lui Dinamo.

Elevii lui Velcea au depășit așteptările și au reușit să fie egali friulanilor în prima dispută, terminată cu scorul de 0-0. Al doilea amical – în care ACS Poli s-a bazat pe foarte mulți jucători aflați în probe – a fost cedat, însă, fără drept de apel, scor 1-4 în fața echipei secunde a lui Udinese.

Singurul gol reușit de bănățeni a purtat semnătura lui Luiz Enrique, fotbalist care abia a făcut joncțiunea cu lotul și pe care Velcea pare tentat să îl păstreze.

Mâine seară, ACS Poli va reveni în țară.

Udinese – ACS Poli 0-0 (primul joc)

Udinese: Kelava – Naldo, Coda, Domizzi – Basta, Mlinar, Pinzi, Gabriel Silva – Jadson, Zielinski – Muriel. Au mai intrat: Badu, Merkel, Campos Toro și Ranegie

ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Marovic – Bărbuț, Poparadu, Trandu, Nicola – Boldea, Szekely

Udinese B – ACS Poli 4-1 (1-0) (al doilea joc)

Udinese: Pawlowski (Suffet) – Heurtaux, Danilo, Bubnjic – Widmer, Allan, Lazzari, Pasquale – Pereyra, Maicosuel – Ranegie. A mai intrat: Vydra și Bruno Fernandes

ACS Poli: Coca (Pap) – Nohai (Belu), Scutaru (Petrovic), Șeroni (Rusu), Marovic (Dragu) – Bărbuț, Poparadu (Moldovan), Trandu (Bocșan), Nicola (Nanu) – Boldea (Ruiz), Szekely (Luiz Enrique)

Meciurile au durat 60 de minute

Vezi aici un rezumat al partidelor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro