ACS Poli câștigă, dar retrogradează. Ioan Timofte: „La Mediaș a fost o parodie. Au reușit să mă păcălească doar până în minutul 60”

Redactor:
Robert ZANFIR
ACS Poli câștigă, dar retrogradează. Ioan Timofte:
  • Publicat:
  • Actualizat:

ACS Poli câștigă cu Concordia, 1-0, dar bănățenii retrogradează din cauza clasamentului direct cu Săgeata și FC Brașov. Ioan Timofte a declarat imediat după meci că echipa nu a retrogradat în ultima etapă, ci pe parcursul campionatului. Cu toate acestea, oficialul bănățenilor acuză înțelegerea de la Mediaș: „A fost o parodie”

„Trebuie să spunem că nu am pierdut în seara asta, ci în multele meciuri în care nu am reușit să câștigăm. Nu este o surpriză, dar am asistat la o mare parodie la Mediaș. În repriza secundă m-am uitat mai mult la meciul de la Mediaș. Au reușit să mă păcălească până prin minutul 60, dar apoi am văzut o parodie”, a declarat Timofte la Digi Sport.

ACS Poli revine în liga secundă după numai un sezon pe prima scenă. Timofte cere reconstrucția echipei, dar și a clubului

„Supărarea este mare, dar din punctul meu de vedere, dacă factorii locali consideră că trebuie să rămân la echipă, de mâine mă pun la treabă și reconstruim echipa. Trebuie reconstruit și clubul, nu doar echipa. Dan Alexa este un antrenor valoros. Eu și Dan ne asumăm responsabilitatea”, a mai spus Timofte.

ACS Poli Timișoara a retrogradat în Liga a II-a, în ciuda victoriei de pe teren propriu, de miercuri, scor 1-0 (1-0), din meciul cu echipa Concordia Chiajna, contând pentru ultima etapă a Ligii I.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Bărbuț, în minutul 49, cu un șut la colțul lung.

ACS Poli Timișoara: Nuno Claro – Mera, Scutaru, Petrovici, Bălace – Ov. Petre, Poparadu (Gorobsov ’46) – Bărbuț, Boldea, Keita (Trandu ’84) – Szekely (Popovici ’46). Antrenor: Dan Alexa.

Concordia Chiajna: Cobrea – Bucurică, Melinte, Leca, Dima – Roșu, Purece – Onduku (Rasdan ’66), Florea (L. Ganea ’62), Serediuc (Strătilă ’55) – Wellington. Antrenor: Marius Șumudică.

Cartonașe galbene: Mera ’88, Gorobsov ’90+2 / Leca ’16, Onduku ’50, Dima ’90+1.

Arbitri: Cristian Balaj (centru) – Sebastian Gheorghe, Marius Nicoară (asistenți) – Dragoș Istrate, Florin Chivulete (asistenți suplimentari) – Vladimir Urzică (rezervă).

Observatori: Silviu Bogdan, Dumitru Dumitriu.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…