ACS Poli a primit „undă verde” cu stadionul. Echipa va putea juca încă un sezon pe bătrânul „Dan Păltinișanu” și a scăpat și de noile problemele cu ANAF

Redactor:
Anda Deliu
ACS Poli a primit
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ACS Poli nu va juca sezonul viitor la Cluj sau Severin dacă rămâne în prima ligă. Echipa timișoreană trebuie să se concentreze 100 la sută pe partea sportivă, deoarece ultimele probleme pentru dosarul de licențiere au fost rezolvate. Concret, este vorba de acceptul de a juca tot pe „Dan Păltinișanu”, dat până la urmă de Consiliul Județean Timiș, dar și rezolvarea unor probleme noi apărute cu ANAF.

În luna martie, cei de la Consiliul Județean Timiș se revoltau că stadionul „Dan Păltinișanu”, al cărui proprietar sunt, e tot mai degradat și meciurile le-ar putea atrege lor dosare penale, dacă vreun spectator pățește ceva. Însă cum politicienii nu pot face un proiect de arenă nouă așa de bine cum știu să facă scandaluri în spațiul public, orașul e nevoit să se bazeze pe bătrâna arena și în viitor.

Astfel, până la urmă, CJT le-a dat un document celor de la ACS Poli prin care se certifică faptul că echipa poate juca pe același stadion și în sezonul viitor. Zonele cu probleme, adică Peluza Sud și câteva sectoare din Tribuna 2, vor rămâne închise.

LPF trebuie să își dea și ea acceptul

În acest context, și ASU Poli și Ripensia vor putea juca meciuri de Liga a 2-a sezonul viitor pe Marele oval, dacă va fi necesar. Similar, și Timișoara Saracens va putea juca meciurile de rugby din cupele europene pe arena violetă.

Pentru ACS Poli, în Liga 1, și LPF trebuie să facă o omologare în vară. „Am primit acordul de a juca încă un an. Îi mulțumim domnului președinte Călin Dobra, cu care avem o relație foarte bună. Din punctul meu de vedere, cu porțiunile cu probleme închise, pe stadion se mai poate juca fără probleme doi ani”, ne-a declarat președintele echipei, Radu Birlică.

Poli a avut din nou conturile blocate

Recent, clubul timișorean a reușit să rezolve o problemă cu ANAF. Concret, instituția a blocat ultima tranșă de bani din drepturile TV, cea dată după terminarea sezonului regulat. Motivul era întârzierea plății celor 50.000 de euro corespunzători unei reeșalonări pentru o datorie din vară. În martie, ACS Poli nu a plătit la timp, dar problema s-a rezolvat și, cu banii deblocați, toate salariile pentru decembrie au fost achitate. De asemenea, ANAF a dat aprobările necesare pentru licențiere.

ACS Poli mai trebuie să îndeplinească și criteriul sportiv. Echipa e pe locul 7 în play-out, retrogradabil, cu 16 puncte.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×