Accidentat de minge!** Pîrvulescu are entorsă și ar putea lipsi o lună

Redactor:
Bitescu Wili
Accidentat de minge!** Pîrvulescu are entorsă și ar putea lipsi o lună
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Pârvulescu, fundașul stânga al Stelei, a suferit aseară o entorsă la glezna dreaptă și va fi indisponibil pentru următoarele două meciuri, cu Pandurii și cu Sportul Studențesc.  

În minutul 33, Paul Pîrvulescu s-a accidentat singur, după ce a încercat să blocheze o centrare a unui adversar. Fundașul stânga din echipa Stelei a suferit o entorsă la glezna dreaptă, astfel că nici nu mai putea să-și pună piciorul jos și să calce, drept pentru care Ilie Stan a luat decizia de a-l schimba.

Lupu n-a fost trecut pe foaie

Totuși, pentru că pe banca Stelei doar Gardoș era singurul fundaș, Ilie Stan s-a văzut nevoit să-l introducă pe Tatu și să schimbe astfel, din nou, sistemul de joc din 4-2-3-1 în 3-4-3. Imediat după această modificare, oaspeții au profitat de spațiile lăsate de steliști în apărare și au ratat trei ocazii importante. Singurul fundaș stânga valid pe care Stan îl avea în lot, dar pe care nu l-a trecut pe foaia de arbitraj, era Valeriu Lupu. Latovlevici e în continuare accidentat. 

Pîrvulescu va efectua azi o radiografie pentru a vedea cât de gravă îi e accidentarea. Dacă are entorsă de gradul trei, el ar putea lipsi chiar o lună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele