A trebuit să vină tocmai din Portugalia pentru a vedea asta!** „La început am fost suspicios!”

Steaua pregătește la Poiana Brașov returul ce se anunță unul dintre cele mai disputate din istorie. Ilie Stan a preferat vechile metode de pregărite, cu alergare la munte, prin zăpadă. A fost pentru prima oară când portughezul Geraldo a făcut o astfel de pregătire.
A trebuit să vină tocmai din Portugalia pentru a vedea asta!** "La început am fost suspicios!"

Steaua pregătește la Poiana Brașov returul ce se anunță unul dintre cele mai disputate din istorie. Ilie Stan a preferat vechile metode de pregărite, cu alergare la munte, prin zăpadă. A fost pentru prima oară când portughezul Geraldo a făcut o astfel de pregătire. Fost jucător la Benfica, AEK Atena sau Pacos Ferreira, fundașul de 31 de ai a tras concluziile după pregătirea montană.

„Aceasta a fost prima dată când am participat la astfel de pregătiri. La început am fost suspicios în legătură cu acest cantonament, dar până la urmă s-a dovedit a fi foarte bun și are un efect pozitiv asupra noastră.

Ceilalți jucători sunt mai obișnuiți cu astfel de antrenamente, dar și eu m-am descurcat bine, m-am obișnuit”, a declarat Geraldo Alves la Dolce Sport.

Intrat în ultimele șase luni de contract, Geraldo ar vrea să continue la echipa roș-albastră: „Sper să-mi prelungesc contractul. Până pe data de 31 ianuarie orice se poate întâmpla”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]