A spus pas Hagi lui Dinamo?** „Am avut o ofertă mare din Liga I!”

A spus pas Hagi lui Dinamo?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După despărțirea de Steaua, Gică Hagi nu a mai antrenat nicăieri, dar acest lucru nu se datorează lipsei de oferte, ci faptului că s-a dedicat exclusiv proiectului cu Academia de fotbal ce îi poartă numele.

Regele dezvăluie că un club foarte mare din Liga I l-a contactat în această vară, dar susține că a refuzat colaborarea pentru că nu voia să aibă vreun conflict ulterior cu oficialii respectivei grupări. Chiar dacă nu pronunță numele echipei care l-a ofertat, toate indiciile duc spre Dinamo.

Verii Becali au confirmat în urmă cu aproximativ o lună faptul că acționarii din Ștefan cel Mare l-au dorit pe fostul mare internațional pe banca tehnică, dar acesta nu a acceptat, motivând că nu dorește să-și strice relațiile cu oficialii câinilor.

"Am avut mereu oferte, nu doar acum.

ȚÎn această vară am avut o ofertă mare din țară, dar nu am vrut să ajung la vreun conflict ulterior cu oamenii de acolo. Academia e mai importantă decât orice ofertă în acest moment", a spus Hagi.

În ceea ce privește naționala, fostul selecționer este de părere că Lucescu Jr a adus un suflu nou, dar așteaptă să vadă care vor fi rezultatele ulterioare: "S-a văzut o schimbare, dar trebuie să avem răbdare. E prea devreme să vorbim despre o nouă echipă națională, Răzvan are ambițiile lui și trebuie să avem încredere în el".

Hagi a abordat și subiectul Gică Popescu, care a fost acuzat în urmă cu doar câteva zile că a fost informator al Securității. "Nu e nimic de comentat, e o mizerie tot ce s-a întâmplat, noi suntem oameni de sport, vorbim doar despre sport. În ultima vreme au apărut tot felul de diversiuni împotriva sportivilor care au făcut imagine bună țării. Dar asta e România", a opinat el, adăugând că este extrem de dezamăgit de faptul că presa a anunțat că ar putea divorța de soția sa: "Este o mizere, nu e nimic adevărat".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×