A scăpat de concediere, dar mutările lui Becali îl pun în gardă:** „Vor fi nemulțumiri!” Cum se consolează stelistul care spune „am convins”

A scăpat de concediere, dar mutările lui Becali îl pun în gardă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 23 de ani are un CV mai bogat decât mulți fotbaliști cu vechime în Liga I. Raul Rusescu a câștigat un titlu de campion, are o participare în grupele Champions League și, mai recent, două goluri în Ștefan cel Mare în poarta dinamovistă. Deși ar avea motive, Raul Rusescu nu dă impresia unui tip cu nasul pe sus și a acceptat invitația ProSport de a vorbi despre situația actuală de la Steaua.

Raul, în tur ai fost omul cu golul la Steaua. Ești pregătit pentru o primăvară în același ritm?
Eu cred că în momentul de față sunt pregătit, să vedem dacă primele meciuri oficiale o să-mi dea dreptate sau nu. Spun asta pentru că și la începutul campionatului am avut un start mai greu și mi-am revenit pe parcurs.

Poate tocmai de asta spunea patronul vostru că se gândește să renunțe la tine.

Atât timp cât ne dă bani, patronul are tot dreptul să-și spună părerea despre jucători. Eu i-am respectat opinia atunci, chiar dacă nu mă avantaja, și mă bucur că în momentul de față nu mai gândește așa.

Ai venit de la o echipă cu un patron „invizibil” . Cum ai resimțit impactul cu primele critici „live” la TV?
Nu pot spune că a fost un șoc pentru că toată lumea îl cunoaște pe Gigi Becali și eu știam că dacă o să semnez cu Steaua trebuie să fiu pregătit și pentru momentele în care mă va critica. Din fericire, ultimele evoluții l-au convins să nu o mai facă.

Speră să fie convocat la națională

E concurență mare în atacul Stelei, crezi că vor fi și nemulțumiri din partea celor care nu vor fi titulari?
Da, e normal să apară la un moment dat și nemulțumiri pentru că nimeni nu își propune să stea pe bancă. Dar trebuie să fim realiști și să acceptăm că deciziile antrenorului sunt spre binele echipei. Vor juca cei care vor fi mai buni, de aceea mă consolez cu gândul că, dacă trag de mine la antrenamente, voi fi titular.

Ești golgeter la Steaua, de ce nu ești în cantonamentul echipei naționale acum?
Nu știu, nu mă întreba pe mine asta. Oricum, nu pot spune că mă așteptam să fiu convocat. Deocamdată, asta este situația și dacă voi avea un retur la fel de bun poate că voi prinde și eu naționala. Până atunci… sunt un atacant normal de la Steaua.

Am fost emoționat când am jucat împotriva marelui Raul
Raul Rusescu, atacant Steaua

Mi-ar fi plăcut să îl prind pe teren și pe „grăsuțul” Ronaldo. A fost cel mai mare atacant din istoria fotbalului

Raul Rusescu, atacant Steaua

Încă două amicale în Antalya
Datorită faptului că Ilie Stan are foarte mulți jucători în lotul deplasat în Antalya, conducerea Stelei a mai aranjat două partide amicale. Pe 4 februarie, „roș-albaștrii” vor evolua în compania Concordiei Chiajna, iar pe 7 februarie vor întâlni FC Jablonec. Antrenorii Stelei vor folosi în aceste partide unii dintre puștii care au venit cu echipa în cantonament, precum și pe ceilalți jucători care, în mod normal, nu ar prinde „11”-le de bază.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…