A reușit prima „dublă” din carieră și „a răpus” campioana:** „E cea mai fericită zi din viața mea! Nu există explicații logice pentru ce s-a întâmplat pe Giulești”

A reușit prima
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid – CFR Cluj a fost un meci care și-a respectat statutul de derby. Oaspeții au intrat în avantaj la vestiare după 45 de minute, dar în actul secund elevii lui Sabău au revenit incredibil și au întors scorul.

Nicolae Grigore este eroul Rapidului, mijlocașul reușind prima „dublă” din carieră în cel mai potrivit moment pentru echipa sa. Grigore spune că a crezut tot timpul în forța formației sale și că nu i-a înțeles pe suporterii care au ales să plece de pe stadion la pauza partidei.

„Sunt fericit, pot spune că e cea mai fericită zi din viața mea. Am reușit și prima „dublă” din carieră. Dar nu avem prea mult timp să ne bucurăm, urmează o deplasare grea, la Pandurii. Mergem să câștigăm, să ne luăm revanșa dupa acel 0-3 de anul trecut. Explicații logice mi-ar fi greu să găsesc. Am crezut în noi. Știam că putem câștiga. Nimeni nu ne mai dădea vreo șansă. A fost la fel ca la derby-ul cu Dinamo, când credeam că am câștigat. Le țin pumnii pentru meciul din Liga Campionilor. Am remarcat că Maftei nu s-a bucurat la gol. E un jucător de mare caracter. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu suporterii atunci când plecau din peluză”,
a declarat Nicolae Grigore la DigiSport.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen