A plecat Piți, au plecat și fanii din Bănie!** În trei etape din 2011, cât la meciul cu Bistrița din tur

Universitatea se mândrea în tur cu cei mai mulți suporteri din Liga I. Tensiunile din această iarnă, jocul modest al echipei și amenințarea cu retrogradarea au schimbat însă radical situația. În 2011, la trei partide au fost în total 15.000 de fani, față de 16.000 cu Bistrița, în tur! Dacă în tur se lăudau cu asistențe-record pentru Liga I, acum, oltenii abia dacă mai strâng 2.000-3.000 de fani în tribune. Practic, în toate cele trei jocuri disputate pe teren propriu în acest an, cu Steaua, Brănești și Astra, Știința a adus la stadion mai puțini fani decât au fost la meciul cu Bistrița, din tur, asta deși partida respectivă venea după o serie deloc favorabilă: două înfrângeri consecutive pe teren propriu și eliminarea din Cupă în favoarea lui Dinamo.
A plecat Piți, au plecat și fanii din Bănie!** În trei etape din 2011, cât la meciul cu Bistrița din tur

Universitatea se mândrea în tur cu cei mai mulți suporteri din
Liga I. Tensiunile din această iarnă, jocul modest al echipei și
amenințarea cu retrogradarea au schimbat însă radical situația. În
2011, la trei partide au fost în total 15.000 de fani, față de
16.000 cu Bistrița, în tur!

Dacă în tur se lăudau cu asistențe-record pentru Liga I, acum,
oltenii abia dacă mai strâng 2.000-3.000 de fani în tribune.
Practic, în toate cele trei jocuri disputate pe teren propriu în
acest an, cu Steaua, Brănești și Astra, Știința a adus la stadion
mai puțini fani decât au fost la meciul cu Bistrița, din tur, asta
deși partida respectivă venea după o serie deloc favorabilă: două
înfrângeri consecutive pe teren propriu și eliminarea din Cupă în
favoarea lui Dinamo.

„Trebuie să ajungem iar la 20.000”

Președintele Științei, Aurel Țicleanu, spune că, pe lângă salvarea
echipei de la retrogradare, jucătorii olteni mai au o misiune în
această primăvară: să-i readucă pe fani lângă echipă: „Spectatori
au fost puțini, dar admirabili. Oamenii au dreptate, pentru că
evoluția noastră nu le-a dat speranțe și e normal ca fanii să se
îndepărteze. E păcat, jucătorii văd, că din cauza evoluțiilor
slabe, am ajuns de la 20.000 de spectatori la 2.000. Trebuie să
ajungem iar la 20.000, asta îmi doresc”.

18 mii de fani a
„adunat” Universitatea, în medie, la fiecare meci de pe teren
propriu din tur

16 mii de fani
au asistat la partida Universitatea – Bistrița, scor 1-2, ultima
jucată pe teren propriu cu Victor Pițurcă pe bancă

MECI SCOR SPECTATORI
Craiova – Steaua 0-1 10.000
Craiova – Brănești 1-1 3.000
Craiova – Astra 1-1 2.000

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro