A picat transferul lui Florin Niță la CFR Cluj! Președintele Cristi Balaj a făcut anunțul: „Dacă făceam asta, el era în lot acum”.

  • Publicat:

Florin Niță (34 de ani) nu va mai ajunge la CFR Cluj, potrivit anunțului făcut de președintele Cristi Balaj.

Campioana României a încercat să dea lovitura în această vară cu transferul portarului titular al echipei naționale a României, Florin Niță. Fotbalistul nu va ajunge, însă, cu siguranță în Gruia, cel puțin nu în această vară. El nu va mai continua însă, cu siguranță, la Sparta Praga, unde i-a deranjat pe cehi cu declarațiile date în toamnă în presa din România.

Președintele clubului, Cristi Balaj, a anunțat că pretențiile financiare ale fotbalistului au fost mult prea ridicate pentru patronul Neluțu Varga.

Transferul lui Florin Niță la CFR Cluj a picat din cauza salariului dorit de jucător

CFR Cluj și l-a dorit pe Florin Niță în această vară, astfel că oficialii grupării ardelene au încercat să îi convingă pe titularul echipei naționale a României și pe soția lui. Negocierile s-au împotmolit, însă, din cauza pretențiilor financiare ale jucătorului, iar acum au picat definitiv.

„Florin Niță a cerut o sumă mult prea mare pentru posibilitățile oricărui club în România. Au fost negocieri, da. Dacă îi dădeam cât a cerut, atunci el era în lotul CFR-ului acum”, a declarat Cristi Balaj pentru Digi Sport.

Dacă negocierile cu Florin Niță au picat, acum CFR Cluj se reorientează. Cu toate că îl are la dispoziție pe Cristi Bălgrădean, Dan Petrescu nu concepe să ducă și acest sezon fără doi goal-keeperi cu experiență. Astfel, ardelenii au pus acum ochii pe Silviu Lung jr., rămas liber de contract după despărțirea de turcii de la Kayserispor.

„În acest moment așteptăm să vedem cum o să evolueze discuțiile cu Silviu Lung. Nu înseamnă că nu avem și alte variante. Dar așa este corect, atât timp cât noi am făcut o promisiune”, a mai spus Cristi Balaj pentru sursa citată.

Știri despre
Pe aceeași temă
Femeia din imagine a făcut o operație chirurgicală, pentru a scăpa de gușa inestetică, dar regretă profund. Ireal cum arată acum
Femeia din imagine a făcut o operație chirurgicală, pentru a scăpa de gușa inestetică, dar regretă profund. Ireal cum arată…
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
UEFA a anunţat nominalizările la titlul de Jucătorul Anului. Lewandowski nu este în top 3
UEFA a anunţat nominalizările la titlul de Jucătorul Anului. Lewandowski nu este în top 3
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
Iubirea pare că a lovit-o ca un tsunami pe Anamaria Prodan. Gestul făcut de această dată față de noul iubit i-a lăsat pe toți cu gura căscată 🤭
Iubirea pare că a lovit-o ca un tsunami pe Anamaria Prodan. Gestul făcut de această dată față de noul iubit…
7 invenții mai puțin cunoscute care au SCHIMBAT lumea PENTRU TOTDEAUNA!
7 invenții mai puțin cunoscute care au SCHIMBAT lumea PENTRU TOTDEAUNA!
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Vedeta, ruptă de beată! A băut pe plajă până s-a făcut praf! Şi-a dat jos şi hainele şi...Imagini de necrezut
Gheorghe Dincă a îngrozit România! A ucis şi ALTE FETE. A ţinut secret 17 ani
Gheorghe Dincă a îngrozit România! A ucis şi ALTE FETE. A ţinut secret 17 ani
'Aoleu, o omoară!'. O femeie, la un pas de fi înecată într-o fântână publică de iubitul ei
'Aoleu, o omoară!'. O femeie, la un pas de fi înecată într-o fântână publică de iubitul ei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al cirozei
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus. Ficatul gras e stadiul 1 al…
Când și-a verificat telefonul, soția, mai tânără cu 8 ani, a încremenit. E motiv de divorț!
Când și-a verificat telefonul, soția, mai tânără cu 8 ani, a încremenit. E motiv de divorț!
FIFA confirmă că startul Cupei Mondiale din Qatar va fi devansat cu o zi. Gazdele vor juca meciul de deschidere
FIFA confirmă că startul Cupei Mondiale din Qatar va fi devansat cu o zi. Gazdele vor juca meciul de deschidere
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
BANCUL ZILEI: Un tip și-o tipă în lift. El îi atinge bustul voluptos: “Doamnă, dacă și inima este…”
Ce s-a ales de brigada „onorifică” a Moscovei acuzată de atrocităţile de la Bucea. Mărturia unui medic: „Băieţii s-au săturat”
Ce s-a ales de brigada „onorifică” a Moscovei acuzată de atrocităţile de la Bucea. Mărturia unui medic: „Băieţii s-au săturat”
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Cea mai ieftină rulotă de pe Autovit. Poate fi tractată și cu categoria B
Cea mai ieftină rulotă de pe Autovit. Poate fi tractată și cu categoria B
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!