„A luat 50.000 de «cocoșei»”**

„A luat 50.000 de «cocoșei»
  • Publicat:
  • Actualizat:

Greșelile lui Tiberiu Lajos din partida de la Mediaș l-au pus pe jar pe Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera a pus din prima ștampila „furt” pe fruntea „fluierașului“ timișorean, iar apoi și-a îndreptat tirul acuzelor spre conducătorii din „Ștefan cel Mare”. „Lajos ăsta are bube și prietenii în fotbal. Dacă vrei să faci un campionat curat, atunci trebuie să-l elimini. Pentru el e ultimul an în arbitraj și de-asta face jaf”, a spus șeful roș-albaștrilor. Apoi, a explicat la Telesport de ce Lajos a avut o manieră de arbitraj pro-Dinamo: „Părerea mea este că a luat de la 50.000 de «cocoșei» în sus”.

Și ieri, Gigi Becali a continuat cu acuzele, de data asta folosindu-se de „stenogramele” unor discuții cu acționarii dinamoviști: „Turcu mi-a spus că a fost primit foarte frumos de către cei de la Mediaș, iar la sfârșit, din cauza arbitrajului, îi era rușine de acei oameni. Eu i-am zis și lui Borcea. Nu se poate așa ceva! Ne întâlnim, suntem prieteni și după aia ce facem? Ne furăm? Eu nu am spus că Lajos a luat 50.000. Eu am spus doar că ceea ce a făcut Lajos nu se poate face decât pe promisiuni mari”.

Borcea: „Să vină la comisie!“

În urma acuzelor aduse de Gigi Becali, acționarii dinamoviști au reacționat și nu vor să lase netaxate declarațiile patronului din Ghencea.

Astfel, șefii din „Ștefan cel Mare” vor ca astăzi să sesizeze Comisia de Disciplină din cadrul FRF în legătură cu spusele finanțatorului roș-albaștrilor. Acest lucru a fost confirmat ieri și de către Cristi Borcea. „E treaba lui Gigi Becali ce spune, însă el va trebui să răspundă pentru cele declarate. Până atunci, noi o să depunem plângere, iar cei de la Federația Română de Fotbal să judece cazul și să spună dacă este normal ceea ce s-a întâmplat”, a comentat ieri pentru ProSport președintele executiv al dinamoviștilor.

Turcu nu vrea să intre în polemică

Un alt acționar al „câinilor” care a fost pomenit de Gigi Becali nu a vrut să comenteze declarațiile acestuia. „Nu vreau eu să discut despre ce spune Gigi Becali. E treaba lui”, s-a rezumat să declare Vasile Turcu, vicepreședintele Consiliului de Administrație.

"Turcu voia să-l apăr pe Lajos, că altă dată, dacă voi avea nevoie, și el o să apere Steaua" – Gigi Becali, finanțator Steaua

"După ce îi fură pe băieții ăia de la Gaz Metan, tot Lajos mă dă în judecată. Asta e obrăznicie!" – Gigi Becali, finanțator Steaua

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele