A început demolarea stadionului din Târgoviște. Cât va costa modernizarea și când ar putea reveni Chindia acasă

A început demolarea stadionului din Târgoviște. Cât va costa modernizarea și când ar putea reveni Chindia acasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul din Târgoviște întra, în sfârșit, în reabilitare. Buldozerele au pus la pământ miercuri dimineață câteva sectoare de la tribuna a doua, demolarea urmând sa aibă loc în ritm alert.

Din vechea structura va rămâne doar tribuna principala, cea dinspre Calea Domneasca, tabela, tribuna a doua, peluza și turnul folosit în trecut pentru transmisiuni urmând sa fie dărâmate. Reabilitarea va dura 9-10 luni, potrivit autorităților locale targovistene, care vor aloca peste doua milioane de euro reconstructiei arenei inaugurate acum mai bine de jumătate de secol.

În aceste condiții, Chindia ar putea reveni acasă cel mai devreme în luna martie a anului viitor. Pana atunci, echipa antrenata de Viorel Moldovan va susține meciurile considerate pe teren propriu la Ploiești.

Rezultatele înregistrate de Chindia în meciurile amicale:

  • Chindia – Academica Clinceni 3-1
  • Chindia – Viitorul 1-3
  • Chindia – FK Csikszereda 2-0
  • Chindia – Petrolul 0-0
  • Chindia – AS SR Brașov 5-0

Jucătorii sosiți la Chindia în această vară sunt: Dinu Moldovan (portar), Stelian Cucu, Ovidiu Bic, Andrei Burlacu, Mihai Voduț, Robert Neciu, Alexandru Benga, Filip Mitrovic și Blaise Yameogo.

Campioana Ligii 2 din sezonul trecut își va păstra același sponsor tehnic și la Liga 1. Chiar dacă au existat negocieri cu firma Acerbis, Chindia va îmbrăca în continuare echipamentele realizate de Joma, firma care sponsorizează și echipa națională de fotbal a României.

Liga 1 se reia în mai puțin de zece zile. Prima etapă din sezonul 2019/2010 se va desfășura pe 13 și 14 iulie. Iată jocurile din runda inaugurală:

Vezi AICI programul complet al Ligii 1 pentru sezonul regular

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?