Discret, parcă mereu pus pe gânduri, apărătorul sârb al Oțelului, Milan Perendija are o poveste tristă: și-a părăsit orașul natal, Sarajevo, la vârsta de cinci ani din cauza conflictului armat ex-iugoslav din perioada 1992-1995. În 2009 când la formația gălățeană au existat întârzieri de salarii de patru luni de zile, ar fi vrut să renunțe la fotbal.
N-a învățat limba, are „traducător”
Adus la Galați în vara anului 2009, Milan Perendija este deja o figură cunoscută la Oțelul: are destule meciuri bune în tricoul actualului lider al Ligii I. Mai rămânea de aflat ce se află în spatele cârlionților care-i acoperă fruntea și urechile, dar mai ales după zâmbetul ștrengăresc care-i dezvelește incisivii proeminenți. N-a refuzat vizita făcută în apartamentul ocupat cu chirie la câteva sute de metri de stadion: „No problem, my friend!” N-a învățat încă limba română, însă profită din plin de faptul că bosniacul Enes Sipovici, mai „vechi” cu jumătate de an la Oțelul, ne știe graiul aproape la perfecție. „De asta nici nu mi-am făcut o prietenă la voi, că nu știu încă ce să le spun” a spus din start fundașul, făcând cu ochiul spre aparatul de fotografiat.
„Ne-a fost greu, am lăsat totul acolo”
Milan are dublă cetățenie. Este sârb bosniac de religie ortodoxă și nu poate scăpa de cea mai puternică amintire a copilăriei sale: la vârsta de 5 ani a părăsit Sarajevo-ul natal, cu familia, din cauza războiului care avea să domine regiunea Balcanilor timp de trei ani de zile. „N-aș vrea să vorbesc despre război, nici eu și nici familia mea nu mai discutăm acest subiect. Știu doar că ne-a fost greu să ne adaptăm în Belgrad, acolo unde avem și domiciliul actual. Am lăsat casa, părinții și-au abandonat slujbele, practic am lăsat totul la Sarajevo. A fost decizia tatei de a fugi din calea conflictului” a rememorat fotbalistul acea perioadă. Și-a mai vizitat de câteva ori localitatea în care a văzut lumina zilei, fără a fi bătut de gândul întoarcerii definitive în capitala Bosniei-Herțegovina. „Voiam să mă las!”
Pe primul loc cu Oțelul în clasamentul campionatului de fotbal al României, Perendija își laudă colegii și antrenorii și mărturisește că nu visa să ajungă aici după ce în toamna anului trecut lefurile întârziau mai bine de patru luni. „A fost foarte greu, dar trebuia să demonstrăm că suntem tari în orice condiții. Recunosc că de multe ori mă bătea gândul să plec, poate chiar să mă las de fotbal! Mă bucur însă că n-am făcut această prostie” povestește stoperul din echipa lui Dorinel Munteanu. L-am rugat să facă o comparație între formația de atunci, care era aproape de retrogradare, și cea care în ultimele două luni și jumătate a „confiscat” fotoliul de lider: „Ha, e diferență mare, ca între Opel și Ferrari!” În mașinăria „oțelară”, Milan e o piesă importantă, una dintre rotițele care trebuie să funcționeze la capacitate maximă.
100.000 de morți în conflictul bosniac
Războiul din Bosnia și Herțegovina, desfășurat din martie 1992 până în noiembrie 1995, a implicat mai multe trupe, conflictul dintre croați, bosniacii musulmani și sârbii bosniaci de rit ortodox soldându-se cu aproximativ 100.000 de decese, multe în rândul civililor. Lupta armată ex-iugoslavă a generat și peste un milion de refugiați din toate taberele combatante.
Cine este Milan Perendija?
– va împlini 25 de ani pe 5 ianuarie 2011; – are o soră, un nepoțel, iar dintre părinți o mai îmbrățișează doar pe mama sa, tatăl stingându-se acum șase ani; – face fotbal de la 8 ani, trecând pe la Partizan Belgrad, Vardar și Rabotnicki Skopje (Macedonia); – ascultă la nebunie turbo-folk (manelele sârbilor); – e îndrăgostit de cafeaua din hipermarketul Real; – îi place Faleza gălățeană și spune că-i lipsesc sarmalele mamei care sunt mult mai mari decât cele românești; – deși Dunărea îi este „vecină” atât acasă, la Belgrad, cât și la Galați, detestă peștele și nici n-a dat vreodată cu undița în baltă.
Text și foto: Dănuț Lungu
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER