A fost nebunie în Copou, la inaugurarea noului gazon. Andrei Cristea a salvat un eșec rușinos pentru Poli Iași în fața ”lanternei” Ligii 1

A fost nebunie în Copou, la inaugurarea noului gazon. Andrei Cristea a salvat un eșec rușinos pentru Poli Iași în fața ”lanternei” Ligii 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași a smuls, sâmbătă, o remiză in extremis cu codașa FC Voluntari, scor 2-2, după ce a revenit de la 0-2 într-un interval de doar șase minute.

Puținii spectatori care au îndurat frigul pătrunzător și au urcat în Copou la inaugurarea noului gazon de pe ”Emil Alexandrescu” au avut parte de un meci spectaculos. Nu însă și de un succes al favoriților.

Poli a revenit spectaculos pe final de la 0-2 și a smuls un egal nesperat, după o evoluție modestă în compania ”lanternei” din Voluntari, care a jucat perfect arma contraatacului.

Gazdele au început bine, au pus presiune pe echipa lui Bergodi, iar Loshaj a avut șansa deschiderii scorului în minutul 8. Kosovarul a executat bine o lovitură liberă de la 30 de metri, dar Râmniceanu a reușit să respingă de la vinclu.

Treptat, intensitatea atacurilor ieșene a scăzut, elevii lui Cristiano Bergodi au reușit să echilibreze disputa la mijloc, iar în minutul 37 oaspeții au reușit să dea lovitura pe contraatac. Mățan a combinat cu Ion Gheorghe pe stânga, acesta a trecut prea ușor de Frăsinescu și a centrat perfect în fața porții pentru Căpățână, care a reluat din câțiva metri în plasă. 0-1 și ieșenii începeau să vorbească despre un blestem al inaugurărilor, amintind de eșecul cu Bistrița la inaugurarea nocturnei din noiembrie 2006.

Meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si FC Voluntari, din etapa 17 a Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, sambata, 23 noiembrie 2019.DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

Poli a avut șansa egalării în finalul reprizei prin același Loshaj, șutul kosovarului fiind respins de Râmniceanu.

Final nebun de meci

Repriza a doua a fost mult mai spectaculoasă, în special în a doua parte, când s-a jucat cu garda jos.

Prima ocazie importantă a aparținut Iașiului, care a trimis mingea în bară prin Devesa, după care s-a declanșat nebunia.

În minutul 66, Voluntariul a dus scorul la 2-0 prin Țîră, care a fructificat un nou contraatac inițiat de Laidouni, din propria jumătate.

Când nimeni nu mai credea, gazdele au reușit să revină pe final, marcând de două ori în doar șase minute. Passaglia a redus din diferență (77), bine găsit în careu cu o ”scăriță” de Carlone, după care Andrei Cristea (83) și-a salvat echipa de la un eșec rușinos în fața ultimei clasate, după o combinație cu Passaglia la o fază fixă. Între cele două goluri, Popadiuc a fost la un pas de un autogol incredibil, lovind transversala porții lui Târnovanu în încercarea de a respinge un balon centrat de Laidouni în gura porții.

Meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si FC Voluntari, din etapa 17 a Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, sambata, 23 noiembrie 2019.DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

Finalul a fost nebun, pe contre, ambele echipe trecând pe lângă golul de trei puncte.

În minutul 87, Mihalache a luftat dintr-o poziție excelentă, iar după trei minute oaspeții au ratat prin Ebralidze, din nou pe contraatac.

Poli a avut o nouă șansă în prelungiri, prin Assulin, dar israelianul a ratat șansa de a deveni erou la debutul în tricoul Politehnicii, șutând în plasa laterală, din unghi.

Andrei Cristea, de la CSM Politehnica Iasi, suteaza in meciul contra echipei FC Voluntari, din etapa 17 a Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, sambata, 23 noiembrie 2019.DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

S-a încheiat 2-2 și Iașiul bifează un nou rezultat modest, trupa lui Mihai Teja obținând un singur punct în ultimele două meciuri în care a întâlnit ultimele clasate Clinceni și Voluntari.

De cealaltă parte, oaspeții au încheiat meciul prăbușiți pe gazon, după ce au ratat de puțin un meci pe care l-au avut în mână și o victorie cu care nu s-au mai întâlnit tocmai din etapa a 5-a.

Partea bună a paharului pentru ieșeni este că au revenit acasă din exilul de la Botoșani, pe un gazon perfect, care a trecut cu bine de primul test.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×